Chindia Târgovişte vrea sancţionarea Unirii Slobozia
0Oficialii Chindiei Târgovişte ar vrea penalizarea Unirii Slobozia pe modelul Viitorul Axintele, în baza articolului 34 din ROAF referitor la grupele obligatorii de juniori
Potrivit liga2.ro, încă nu se cunoaşte dacă conducerea grupării de lângă Turnul Chindiei a înaintat memoriul sau nu, aşteptându-se probabil rezultatul dintre Sportul Studenţesc şi Rapid Suceava. În cazul ligii secunde, fiecare echipă angrenată în competiţie este obligată să aibă minim 5 grupe de juniori (A, B, C, D şi E).
"Am auzit şi eu despre un posibil memoriu al Chindiei. Noi suntem în regulă, nu avem probleme din acest punct de vedere. Avem copii legitimaţi la toate categoriile de vârstă. Se poate verifica uşor că am disputat meciuri la juniorii mici, chiar zilele trecute. Din ce ştiu eu, în ROAF nu se menţionează sancţiuni la nivelul Ligii a II-a pentru lipsa grupelor de juniori mici, ci doar la echipele de Liga a III-a", a declarat pentru liga2.ro Constantin Prepeliţă, managerul general al Unirii Slobozia.