Cele mai populate ţări de pe Glob. Care va fi populaţia Terrei la sfârşitul acestui secol

Cele mai populate ţări de pe Glob. Care va fi populaţia Terrei la sfârşitul acestui secol

FOTO thinglink.com

Populaţie Terrei creşte într-un ritm accelerat, de la an la an. Specialiştii pun această dezvoltare pe seama creşterii speranţei de viaţă în multe ţări de pe Glob. În acest moment, populaţia totală se ridică la aproape 7,5 miliarde de oameni, iar pentru 2018 este prevăzută o creştere globală de aproape 140 de milioane de pământeni.

Potrivit Worldometers.info, populaţia lumii a ajuns la cifra istorică de 7 miliarde la 31 octombrie 2011. Prognozele arată că vom atinge 8 miliarde, în 2023, 9 miliarde în 2037 şi respectiv 10 miliarde de oameni în anul 2055.
 
Populaţia Terrei s-a dublat în 40 de ani, de la 3 miliarde în 1959, la 6 miliarde în 1999, iar o scădere aproape de zero se va înregistra abia în 2100, când vom avea o rată de înmulţire de doar 0,09%. Peste 83 de ani, însă, Pământul va susţine o populaţie de aproape 11,2 miliarde.
 
În anul 200, populaţia de pe Pământ însuma doar 190 de milioane, aproape cât are în prezent un stat ca Nigeria. Primul miliard a fost atins în 1804.
 

Sursa video: vox.com
 
CELE MAI AGLOMERATE TERITORII DE PE GLOB
 
Primele trei ţări din lume, care număra împreună peste 3 miliarde de oameni, sunt China, India si SUA, însă, până în 2050, cea mai mare rată a natalităţii se va înregistra în Nigeria şi Etiopia.
 
Ţările cu peste 100 de milioane de locuitori, conform site-ului Worldometers.info:
 
1. China -     1,409,517,397
2. India -       1,339,180,127
3. SUA -          324,459,463
4. Indonezia -  263,991,379
5. Brazilia -      209,288,278
6. Pakistan -    197,015,955
7. Nigeria -       190,886,311
8. Bangladeş - 164,669,751
9. Rusia -         143,989,754
10. Mexic -       129,163,276
11. Japonia -    127,484,450
12. Etiopia -     104,957,438
13. Filipine -     104,918,090
 
România se află pe locul 59, cu 19,6 milioane de locuitori. Cel mai mic stat din lume, atât ca populaţie, cât şi ca suprafaţă ocupată, este Vaticanul. Statul condus de Papa numără doar 792 de oameni.
 
Vedeţi aici cum se schimbă datele în timp real.
citeste totul despre: