Apel umanitar de urgenţă pentru locuitorii afectaţi de inundaţii, din Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a susţine persoanele sinistrate care nu îşi pot procura singure hrană, din cauza precipitaţiilor abundente din ultima perioadă, când sute de gospodării şi hectare de terenuri agricole au fost inundate, Crucea Roşie Română - Filiala Dâmboviţa lansează un apel umanitar de urgenţă.

"Începând de astăzi 22 aprilie 2014, persoanele fizice şi juridice, firme cu capital de stat şi privat, unităţi de învăţământ, diverse instituţii, primării etc., care doresc să contribuie cu alimente greu perisabile pentru sprijinul sinistraţilor afectaţi de precipitaţii, pot face donaţii prin intermediul Filialei de Cruce Roşie Dâmboviţa sau al Băncii de Alimente din Magazinele XXL, Carrefour, Punct Metro Târgovişte", se arată într-un comunicat al instituţiei. 

Alimentele ce pot fi donate sunt: mălai, făină, zahăr, orez, paste făinoase, conserve de carne, conserve de peşte, apă.

De asemenea, se pot face donaţii în bani la sediul Filialei sau în contul  IBAN RO97RNCB0128045434200001, deschis la BCR Targoviste.

Sumele colectate în cadrul campaniei umanitare vor fi folosite pentru transportul ajutoarelor şi completarea necesarului de alimente, apă, pături şi produse de igienă.

Se mai pot dona cereale, legume sau materiale de construcţie.

"Crucea Roşie Română- Filiala Dâmboviţa pune la dispoziţia celor care vor să susţină Apelul Umanitar de Urgenţă, numărul de telefon: 0245 211 294 unde pot solicita informaţii suplimentare”, se mai arată în document.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite