Apă cu porţia în Dragodana, în plină pandemie. Primarul a protestat alături de oameni lângă bazinele goale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Să nu ai apă în plină pandemie, cand ni se repetă la nesfârşit regulile de igienă personală, nu este prea plăcut. O simt pe pielea lor locuitorii din Dragodana, jud. Dâmboviţa. Mai mulţi oameni, printre care şi primarul comunei, au protestat din cauza asta. Totul s-a întâmplat în weekend.

În comuna Dragodana apa se livrează cu program. Doar 6 ore pe zi, intre 06.00 – 09.00 si 18.00 – 21.00 curge apa potabilă la robinete, iar la unele gospodării racordate nu mai ajunge deloc. 

Cetăţenii sunt disperaţi, motiv pentru care, în weekend au protestat în zona rezervoarelor goale. La protest a participat şi primarul comunei, Gheorghe Sandu, care a implorat autorităţile judeţene să rezolve urgent problema apei în comună. 

Potrivit Companiei de Apă, cauza acestei situaţii, în anul de graţie 2020, este creşterea consumului de apă in aceasta perioada, depăşind debitul maxim al sursei de alimentare. 

VIDEO: Partener Tv

Reacţia Companiei de Apă

Între timp, lucrurile par să fi venit la normal datorită condiţiilor meteo.

„În prezent ne confruntam cu o reducere constantă a debitelor de apă ale sursei, cauzată de secetă, fenomen natural pe care nu îl putem preveni şi nici stopa. Sunt probleme la forajul 5 din cauza nisipării şi blocării unei pompe în interiorul acestuia. La această oră se execută operaţiuni de deznisipare ale forajului de catre o firmă abilitată în acest sens. Astăzi, 18.05.2020, datorită faptului că au existat evenimente meteo favorabile apariţiei ploilor, apa este furnizată locuitorilor pe tot parcursul zilei (24 ore). De asemenea, irigarea terenurilor şi gradinilor a fost efectuată natural, şi nu s-au mai făcut irigatii din reţeaua de apă”, se arată într-un comunicat al Companiei de Apă Târgovişte - Dâmboviţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite