Agriculturii din Dâmboviţa, în dialog cu Reprezentanţii Ministerului Agriculturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Dumitru Botănoiu, Secretar de Stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a fost prezent în oraşul Titu, unde a discutat cu reprezentanţii asociaţiilor din domeniul agricol, specialişti în legumicultură, pomicultură, zootehnie şi piscicultură din judeţul Dâmboviţa. Principala temă a discuţiei a vizat Programul Naţional de Dezvoltare Rurală  2014 – 2020 (PNDR).

Oficialul MADR le-a prezentat producătorilor agricoli dâmboviţeni principalele politici agricole pentru dezvoltare rurală, subliniind faptul că agricultura şi satul românesc sunt priorităţi ale programului de guvernare. În acelaşi timp, i-a încurajat să aplice proiecte de finanţare în cadrul programelor existente la nivelul ministerului.

image

Daniel Dumitru Botănoiu a vorbit despre acciza la motorină, acordarea subvenţiilor pentru agricultură, refacerea şi extinderea sistemelor de irigaţii, evidenţiind şi importanţa înfiinţării de centre de colectare şi procesare pentru legume şi fructe: ”Avem un alt program, cel legat de depozite.

"Sunt prevăzute la nivel naţional 10 depozite mari, cu atmosferă controlată, separatoare, nu numai pentru varză, cartofi sau tomate, ci pentru toate produsele, pentru că de acolo intenţionăm să avem acea comasare de ofertă ca să putem exporta, iar, pe de altă parte, să negociem cu marile lanţuri de magazine”, a spus oficialul.

"Un alt subiect abordat de Daniel Dumitru Botănoiu a fost şi prezentarea programului în baza căruia fermierii, producători de tomate, pot primi subvenţii. Astfel, dacă un solicitant depune cereri în mai multe judeţe, plata se va face de către structura din judeţul în care acesta deţine suprafaţa cea mai mare. Solicitanţii ale căror sume aprobate sunt mai mici decât echivalentul în lei al sumei de 3.000 Euro nu sunt eligibili pentru primirea acestui sprijin. În încheiere, a avut loc o sesiune de întrebări şi răspunsuri. Cu acest prilej, pentru multe dintre problemele întâmpinate de fermierii dâmboviţeni au fost prezentate posibile căi de rezolvare. Printre subiectele ridicate de fermierii prezenţi la discuţii s-au numărat şi efectele stabilirii unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol", se arată într-n comunicat al CJ Dâmboviţa.

image

La întâlnire, au mai fost prezenţi reprezentanţi ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Dâmboviţa, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Claudia Gilia şi Alin Manole, parlamentarii dâmboviţeni, Titus Corlăţean şi Oana Vlăducă.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite