Accident la semafor. Un agent de poliţie a intrat într-un autoturism staţionat
0Un agent de poliţie din Dâmboviţa s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă după ce, marţi, a intrat cu autospeciala într-un autoturism staţionat la semafor.
Accidentul a avut loc pe Şoseaua Găeşti, chiar în faţa Combinatului de Oţeluri Speciale (COS) Târgovişte. Poliţistul nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autoturismul staţionat şi l-a lovit în spate.
"Poliţistul nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de autovehiculu care era staţionat la semaor. În orima fază, incidentul a fost sesizat ca şi tamponare, ulerior o persoană şi-a dat seama că are nevoie de îngrijiri medicale. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă", a declarat ag. Adelina Torcică, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.
Şoferul masinii avariate spune că masina poliţiei avea viteză.