Şeful Wienerberger vrea să obţină 100 milioane de euro până în 2016 din vânzarea unor active

0
Publicat:
Ultima actualizare:

2014 ar putea fi încă un an dificil pentru unele state din Europa Centrală şi de Est, inclusiv Ungaria, fostele state iugoslave, Cehia şi Slovacia, a avertizat şeful Wienerberger.

Într-un interviu acordat publicaţiei austriece 'Wirtschaftsblatt', Heimo Scheuch a declarat: 'Vom prezenta rezultate foarte solide anul acesta şi vom reveni pe profit. Veţi vedea: vom înregistra creştere în timp ce alţi producători de materiale de construcţii se vor confrunta cu dificultăţi'.

"Piaţa din Polonia a evoluat modest anul acesta, în timp ce pieţele din România şi Bulgaria au ajuns deja la un nivel scăzut, iar Rusia merge bine, deşi Wienerberger are o prezenţă redusă aici", a adaugat acesta.

Referindu-se la evoluţiile neuniforme din Europa Occidentală, şeful companiei austriece a apreciat că în Marea Britanie sectorul construcţiilor a avut un start mai solid decât se estima, în timp ce pieţele din Austria, Elveţia şi ţările scandinave sunt stabile, iar în Olanda, Italia şi Franţa situaţia a fost mai dificilă decât s-a prognozat.

Scheuch a declarat că vor fi vândute într-un mod structurat active care nu sunt de bază, prin care Wienerberger ar urma să obţină 100 milioane de euro până în 2016, din care zece milioane de euro în acest an.

În România, compania austriacă deţine fabrici de cărămizi în judeţele Sibiu, Cluj şi Dâmboviţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite