Stâlp de electricitate uitat pe şosea: s-a asfaltat în jurul lui, pe un drum modernizat cu peste 60 de milioane de lei
0Drumul naţional 18, care face legătura între Iacobeni şi Cârlibaba (Suceava – Maramureş), a început să fie modernizat în primăvara anului trecut şi ar trebui să fie finalizat până la finele acestui an. Pe acest sector de drum, se află un stâlp ce ocupă o bună parte dintr-o bandă de mers, pe lângă care muncitorii au asfaltat fără să-l deranjeze. Practic, întreg drumul a fost asfaltat cum trebuie, iar pe lângă stâlp nu s-a asfaltat deloc.
Drumul Naţional 18 (DN 18), şoseaua ce leagă Bucovina de Maramureş, catalogat nu de puţine ori drept cel mai prost drum din ţară, a început să fie modernizat primăvara aceasta. Lucrările la DN 18 trebuiau începute în anul 2011, însă firma care a câştigat licitaţia nu a mişcat un ac, astfel că, în primăvara anului 2014, contractul a fost reziliat.
De atunci şi până în prezent, drumul dintre Bucovina şi Maramureş a arătat ca după bombardament, şoseaua fiind plină de gropi. Şoferii nemulţumiţi au ieşit de mai multe ori în stradă pentru a protesta faţă de starea drumului.
DN 18 este împărţit în patru loturi, respectiv Moisei – Borşa, Borşa – Şesuri, Şesuri – Cârlibaba şi Cârlibaba – Iacobeni. Pe acest ultim tronson, cu o lungime de 20,688 de kilometri, lucrările au fost începute la data de 15 martie 2017 şi ar trebuie să fie finalizate la data de 15 noiembrie a anului curent. Valoarea contractului este de 59.840.267,94 de lei, fără TVA, finanţarea fiind asigurată de Banca Europeană de Investiţii şi Guvernul României.
La începutul săptămânii trecute, constructorii au turnat un covor asfaltic pe acest tronson, însă au cam fost încurcaţi de un stâlp de electricitate, ce nu a putut fi mutat din drum. Muncitorii au asfaltat pe lângă stâpul ce ocupă o bucată bună dintr-unul dintre sensurile de mers.
Am încercat să obţinem un punct de vedere de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) cu privire la această situaţie, însă până în prezent nu am obţinut un răspuns.
Alte ştiri pe această temă:
Lucrările de reabilitare pe tronsonul Moisei- Iacobeni au fost reluate