Secretul intim al verzei murate de Milişăuţi, delicatesa ajunsă celebră în toată România. Ce pun localnicii în butoaie, pe lângă saramură de Cacica
0Varza murată de Milişăuţi este o delicatesă cunoscută măcar în zona Moldovei, preparată de gospodarii localităţii unde mai toată lumea se pricepe la conservat legume. Îndeletnicirea a adus prosperitate oraşului încă din anii 1950.
Milişăuţi este un oraş din judeţul Suceava aflat în sudul depresiunii Rădăuţi. Localitatea cu aspect rural, în care trăiesc în jur de 5.000 de oameni, a ajuns oraş în urma reformei administrative din 2004. Fosta comuna era deja celebră atunci, pe tot cuprinsul României, pentru rezultatele obţinute în beci de către sute de gopodari. Producţia de varză, castraveţi sau roşii murate sunt şi acum cartea de vizită a oraşului Milişăuţi.
Anual, pe aproape 500 de hectare, agricultorii din Milişăuţi cultivă varză, recolta ridicându-se, în medie, la circa 16.000 de tone. Leguma este vândută fie verde, fie murată sau tocată. Pe lângă varză, castraveţii sunt, de asemenea, cultivaţi pe câteva sute de hectare în localitatea suceveană.
Bugetul local al oraşului provine în mare parte de la agricultorii locali. Pentru anul 2016, fondul financiar total al Primăriei Milişăuţi a fost de 7,3 milioane de lei, dintre care aproape 5 milioane de lei au provenit de la taxele şi impozitele plătite de persoanele fizice din localitate, reprezentând în jur de 70% din total.
Investiţie de 15.000 de lei pe 1,7 hectare
„Milişăuţiul este o zonă cu tradiţie în ale murăturilor. Această tradiţie este moştenită din anii ’50, locuitorii cultivând încă de pe atunci varză, castraveţi, roşii pentru gogonele, tot ce înseamnă murătură. Cum alte surse de venit nu avem, ne ocupăm cu asta şi în secolul XXI. Este de lucru mult, investiţia este mare, bagi bani mulţi o dată şi-i primeşte înapoi pe rând. Practic, facem agricultură ca să supravieţuim. Statul ne ajută foarte puţin, subvenţii primesc doar marii întreprinzători, pe noi ăştia mai mici nici nu îi bagă în seamă“, a declarat Petru Seniuc, unul dintre cultivatorii de varză din Milişăuţi.
„Căzile” din lemn şi butoaiele în care se ţine varza murată. FOTO Dănuţ Zuzeac
Bărbatul a explicat că anual investeşte undeva la 15.000 de lei în agricultură, iar veniturile obţinute se ridică la aproximativ 30.000 de lei.
Agricultorul Petru Seniuc are o suprafaţă de teren de 1,7 hectare pe care cultivă mai multe soiuri de legume, dar cu preponderenţă varză. Din recolta obţinută, pune la murat 6-7 tone şi vinde direct, verde sau tocată, doar o singură tonă de varză.
Bărbatul explică faptul că varza murată se vinde din august şi până la începutul lunii mai. Petru Seniuc mai spune că el, personal, comercializează murăturile la aproape jumătate din preţul oficial, din piaţă. Varza lui murată costă 3 lei kilogramul, castraveţii – 6 lei, iar gogonelele – 5 lei. Gospodarul are şi câteva produse mai speciale, cum ar fi gogoşarii umpluţi cu conopidă, ardeii cu varză tocată sau castraveţii cu sfeclă roşie, murături pentru care este nevoie de mai multă muncă.
Clienţi din toată ţara
Pe lângă clienţii din întreaga ţară care vin an de an la casa din Milişăuţi a lui Petru Seniuc ca să-şi facă rezerve pentru iarnă, gospodarul mai furnizează murături şi pentru restaurantele şi pensiunile din zonă. Produsele locuitorilor din Milişăuţi au început de câţiva ani să treacă şi graniţele ţării, murăturilor ajungând în magazine din Marea Britanie, Spania şi Italia.
Ghidul „Adevărul“ din Milişăuţi ne-a explicat cum se desfăşoară întregul proces de cultivare a verzei, încă de la plantare şi până la vânzare, precizând că, pentru o muncă de calitate, este nevoie de multă pasiune.
„Prima dată au loc arăturile de toamnă. În primăvară, la sfârşitul lunii martie, pregătim straturi pentru răsaduri, pentru varză, facem solare, după care începe plantatul, prăşitul şi recoltatul. La murături este foarte mult de lucru. Trebuie să le culegi, să le speli, trebuie să faci muncă de calitate pentru a-ţi menţine clienţii. Cel mai important e să faci totul cu pasiune, să-ţi placă să lucrezi pământul, deoarece tot ce se face din obligaţie de obicei nu iese bine“, a arătat Petru Seniuc.
Saramură de Cacica
Acesta a detaliat: sunt două tipuri de varză - pentru sarmale şi de tocat. Cea care este mai tare este folosită pentru tocat, iar varza mai foioasă este pusă la murat. Petru Seniuc ne-a explicat care este secretul pentru o varză murată de calitate.
„Toate murăturile sunt conservate în butoaie mari de lemn, iar gustul nu se poate compara vreodată cu cel obţinut într-un vas din sticlă sau plastic. Unii folosesc sare, alţii saramură de la Cacica (n.r. – localitate din Suceava unde există o salină celebră). Acesta ar fi secretul pentru o varză murată de calitate. Pe lângă saramura de la Cacica mai adăugăm usturoi, ţelină şi hrean şi astfel obţinem nişte produse de calitate“, a explicat Petru Seniuc.
Tinerii nu mai prea împărtăşesc pasiunea părinţilor de a duce tradiţia localităţii Milişăuţi în producerea de murături. Chiar şi aşa, la porţile a zeci de localnici pot fi văzute permanent un fel de expoziţii de murături în miniatură. Şoferii care trec cu maşinile pe drumul naţional 17A devin deseori clienţi, atraşi de coloritul legumelor din borcane.
Tarabă cu murături din Milişăţi. FOTO Dănuţ Zuzeac
Pioneratul Eudochiei Danileţ
Tradiţia de a pune murături a început în perioada interbelică. O istorie care circulă printre localnici spune că, în 1933, Eudochia Danileţ, o femeie din comună, a livrat în satele din apropiere câteva butoaie cu castraveţi muraţi. Femeia n-a vândut murăturile, ci le-a schimbat cu alte produse agricole de care avea nevoie în gospodărie. Pentru că primii săi clienţi i-au lăudat viguros marfa, gospodina a mărit producţia în sezonul următor şi s-a dus să-şi vândă castraveţii muraţi tocmai în pieţele din Galaţi.
Afacerea s-a dezvoltat uluitor în anii care au urmat. Eudochia şi soţul ei Nicolai au diversificat culturile plantate şi au introdus în ofertă şi varza murată. Au pus la murat căpăţânile de varză în căzi mari de lemn, care aveau peste trei metri înălţime şi o capacitate de aproape 20 de tone. În apa de murat au presărat saramură, iar deasupra conţinutului au montat grătare de lemn, presate pe varză cu ajutorul unor pietre grele. Metoda lor de producţie garanta păstrarea murăturilor, în condiţii excelente, timp de aproape un an.
Succesul familiei Danileţ i-a montat pe consăteni, care au început rând pe rând să pună murături la scară industrială. La fel, au ales să producă preponderent varză şi castraveţi muraţi. Bătrâna Eudochia Danileţ a decedat în anul 2000 la vârsta de 85 de ani, lăsând în urma sa o tradiţie ce continuă să existe şi în zilele noastre.
Alte ştiri pe această temă:
Se încarcă comentariile...
