O copilă de 14 ani s-a spânzurat după ce s-a certat cu părinţii. Descoperirea macabră a fost făcută de tatăl fetei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O copilă de 14 ani s-a spânzurat după ce s-a certat cu părinţii. FOTO Adevărul
O copilă de 14 ani s-a spânzurat după ce s-a certat cu părinţii. FOTO Adevărul

O minoră în vârstă de 14 ani, din Suceava, şi-a încheiat socotelile cu viaţa într-un mod cumplit, spânzurându-se de o grindă din podul casei. Descoperirea macabră a fost făcută chiar de către tatăl ei. Se pare că fata a avut în ultima perioadă mai multe certuri cu părinţii.

O copilă de 14 ani şi-a pus capăt zilelor, într-un mod tragic, după ce s-a spânzurat în podul casei, în urma unor certuri avute cu părinţii.

La data de 26 octombrie 2017, în jurul orei 13.45, Poliţia municipiului Suceava a fost anunţată prin 112 de către Marian M. despre faptul că fiica sa minoră Amalia M., de 14 ani, a fost găsită decedată în podul locuinţei.

Din declaraţia dată de bărbat a reieşit faptul că în dimineaţa zilei de 26 octombrie a.c., în jurul orei 08.50, acesta a plecat de acasă împreună cu soţia sa, cei doi fiind însoţiţi de fiica lor. Marian M. şi soţia sa Mihaela M. au plecat în Centrul Comercial Bazar, iar fiica lor a plecat la Şcoala Generală „Miron Costin” din Suceava.

În jurul orei 13.30, Mihaela M. i-a spus soţului său să se ducă de urgenţă acasă întrucât s-a întâmplat ceva rău. Acesta s-a deplasat acasă cu un taxi, iar în momentul în care a intrat în casă a constatat faptul că fiica sa Amalia M. era decedată, fiind spânzurată cu un cablu electric de o grindă din podul locuinţei. Cu ocazia verificărilor făcute de poliţişti la faţa locului, în apropierea cadavrului minorei a fost găsit un cablu electric şi un scaun, obiecte pe care, cel mai probabil, copila le-a folosit pentru a se sinucide.

Din investigaţiile făcute de oamenii legii a rezultat că în cursul zilei de 25 octombrie 2017, Amalia M. i-a spus unei colege că are o relaţie tensionată cu familia.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „ucidere din culpă”, cercetările fiind continuate de poliţişti în vederea stabilirii cu exactiate a circumstanţelor în care minora şi-a pus capăt zilelor.

Alte ştiri pe această temă:

Trupul unei tinere a fost găsit într-o locuinţă din municipiu. Şocul divorţului ar fi împins-o la sinucidere

UPDATE Un pensionar a fost găsit spânzurat într-o cameră de hotel din Argeş

Un bărbat s-a spânzurat în curtea casei unde locuia. După ce a divorţat, a încercat de mai multe ori să-şi pună capăt zilelor

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite