De ce au avut nevoie poliţiştii de o săptămână ca să-l reţină pe bărbatul care a atacat mocăniţa cu pietre. Turiştii acuză atitudinea prietenoasă a oamenilor legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Tcaciuc a fost reţinut de Poliţie pentru 24 de ore. FOTO: Oana Şlemco
Vasile Tcaciuc a fost reţinut de Poliţie pentru 24 de ore. FOTO: Oana Şlemco

Poliţiştii din Suceava au avut nevoie de o săptămână ca să-l reţină de Vasile Tcaciuc, bărbatul care a atacat cu pietre mocăniţa de la Moldoviţa şi a vandalizat zece maşini ale turiştilor. Faptele s-au petrecut luni, 17 iunie, însă bărbatul a fost reţinut abia duminică, 23 iunie, în ciuda probelor pe care păgubiţii le-au pus la dispoziţia oamenilor legii.

Vasile Tcaciuc, localnicul din Moldoviţa care a atacat cu pietre mocăniţa, celebrul tren turistic care tranzitează localitatea, şi a vandalizat maşinile unor turişti, a fost reţinut de poliţişti duminică 23 iunie, după o săptămână de la producerea incidentelor.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului judeţean de Poliţie Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că suspectul ar fi tăiat pneurile de la 10 dintre maşinile aparţinând turiştilor, însă doar trei dintre păgubiţi au depus plângere. „La momentul respectiv, sesizarea depusă de cetăţeni a fost pentru distrugere, o infracţiune care, potrivit Codului Penal, se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la doi ani, faptă pentru care nu se poate dispune reţinerea unei persoane. Pentru a putea fi reţinut, pedeapsa trebuie să fie de peste cinci ani”, a declarat Epureanu.

Faptele s-au produs luni, 17 iunie, iar două zile mai târziu, după ce subiectul a fost prezentat în presă şi intens dezbătut pe reţelele de socializare, poliţiştii au anunţat că au extins cercetările în acest caz. Chiar dacă nu au existat plângeri, ei au început să facă investigaţii pentru a proba alte două infracţiuni. Vasile Tcaciuc a mai fost acuzat că a tulburat ordinea şi liniştea publică şi că a blocat cu maşina sa, în repetate rânduri, mocăniţa în care se aflau 200 de persoane. Întrebat dacă cercetările au fost extinse la presiunea opiniei publice, Epureanu a răspuns că nu. El susţine că cercetările au urcat cursul legal.

„Asta însemnând că au fost audiaţi martorii. Trebuia să demonstrăm că el (n.r. Vasile Tcaciuc) a condus maşina cu care a fost blocată circulaţia pe drumul respectiv, pe calea ferată”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava. El a explicat că cei care au făcut investigaţiile au vizualizat inclusiv filmuleţele de pe camerele de supraveghere video de pe traseul mocăniţei.

Totodată, suspectul a fost chemat la audieri vineri, 21 iunie, însă nu s-a prezentat, ba chiar s-ar fi ascuns în munţi. Două zile mai târziu a coborât la o cârciumă din satul Argel, unde a fost reţinut de Poliţie.

La începutul săptămânii trecute, Vasile Tcaciuc, în vârstă de 44 de ani, a tras maşina lângă calea ferată, blocând, în repetate rânduri,  mocăniţa care tranzitează localitatea. Totodată, a pus pietre pe şine, iar trenul era să deraieze. Câţiva turişti au coborât din trenuleţ şi l-au pălmuit pe individ, iar acesta, pentru a se răzbuna, a mers în parcare şi a tăiat cauciucurile de la 10 maşini.

„Luni, la ora 15.34, când mă deplasam de pe raza satului Argel spre Moldoviţa, la kilometrul 8 cu 200, Vasile Tcaciuc avea maşina lângă calea ferată. A văzut că vin cu trenul, nu a vrut să o ferească. L-am întrebat de ce face treaba asta? Atunci a întors maşina şi la kilometrul 8 a pus maşina de-a lungul căii ferate. L-a certat lumea din tren. A luat pietre să ne dea în cap. Era să lovească nişte călători. La kilometrul 7, iar a pus maşina, iar ne-a apostrofat. Atunci nişte oameni din tren au coborât şi i-au dat câteva palme. I-au spus că sunt copii în tren. La kilometrul 4, ne-a pus pietre pe linie. Noroc că am avut procent de frânare bun. Am încălecat cu locomotiva bolovanii”, a declarat ulterior mecanicul de locomotivă. El a fost printre cei care au sunat la 112 ca să ceară ajutor.  Numai că reacţia oamenilor legii nu a fost cea aşteptată de turişti. 

Imagine indisponibilă

Atacatorul Vasile Tcaciuc (tricou roşu), în timp ce discută relaxat cu un poliţist imediat după incidente. FOTO: Oana Şlemco

Diana Damean se afla în mocăniţă, când trenuleţul a fost atacat cu pietre de localnic. Femeia a scris pe contul personal de Facebook că imediat după incidente, atacatorul vorbea relaxat cu un poliţist pe uliţele satului. 

„Mai surprinşi am fost când în apropierea gării individul vorbea relaxat cu poliţiştii, negând tot ce făcuse. Nu se sfia de nimeni, s-a expus direct. Scârbiţi, ne-am grăbit să păşim prin bălţi, să plecăm. Nu a fost cum am vrut, pentru că roţile, îngropate deja în bălţi adânci, erau sparte, probabil de acelaşi individ. Am sunat cu toţii la 112, am chemat, am bătut pe la uşi. Nimeni, dar nimeni nu ne-a dat importanţă. Mecanicul de locomotivă a revenit cu un Mercedes 4 ori 4, ostentativ pentru oamenii care nu aveau cu ce pleca de acolo. Ne-a spus că nu are ce să facă. Nici el, şi nici patronul austriac. Şoferii şi-au schimbat roţile în ploaie, au încercat să discute cu unul şi cu altul şi, în cele din urmă, au plecat, pentru că nu poţi sta prea mult într-un loc în care nu eşti dorit“, a scris pe Facebook Diana Damean. 



 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite