Cuba, văzută prin ochii directorului Muzeului Bucovinei. „Este cea mai alfabetizată ţară a lumii, dar balerinele sunt mai bine plătite decât medicii“
0Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, a vizitat Cuba şi, provocat de reporterul „Adevărul“, a acceptat să împărtăşească experienţa trăită în ţara lui Fidel Castro: „Populaţia este foarte prietenoasă şi voluntară, mereu este cineva care încearcă să te ajute, să te îndrume sau să-ţi prezinte zona, bineînţeles, mai toţi sfârşesc prin a te întreba dacă nu cumperi havane de pe piaţa neagră“.
Emil Ursu a efectuat vizita la invitaţia Ambasadei României în Republica Cuba, pentru a participa la expoziţia „Măştile Lumii” şi la o serie de ateliere pedagogice în două şcoli din Havana. La aceste acţiuni au mai participat reprezentaţi ai Muzeului Ţăranului Român şi ai Complexului Muzeal Naţional ”Astra” din Sibiu.
Provocat de reporterul „Adevărul”, Emil Ursu a acceptat să împărtăşească experienţa sa cubaneză.
Aşadar, în Cuba sunt utilizate, în paralel, două monede acceptate: pesos cubanez convertibil (CUC) şi pesos cubanez popular (CUP); 1 USD = 1 CUC = 24 CUP.
Economia se bazează pe cultivarea şi exploatarea trestiei de zahăr, a tutunului şi citricelor, precum şi pe extracţia unei cantităţi mici de nichel. Li se adaugă turismul (conform declaraţiilor oficiale, sunt 1 milion de turişti/an). „În Havana, într-o săptămână, am văzut 3 nave de croazieră care au oprit, fiecare câte 2 zile. O sumă importantă de USD intră în ţară de la cubanezii care locuiesc în SUA şi au rude în Cuba”, a spus Emil Ursu.
Cozile la alimente sunt omniprezente. Produsele de brand pentru Republica Cuba sunt romul şi tutunul (trabucurile, sau „habanos”). Cea mai cunoscută marcă de rom cubanez este Havana Club, însă cel mai bun rom este considerat Santiago de Cuba, de diferite vechimi - cel mai căutat fiind cel între 11-20 de ani. Totuşi, cubanezul nu-şi permite să consume decât rom ieftin.
Veniturile populaţiei sunt mici, între 12 şi 50 de USD, venitul mediu este însă 20 USD. „Cuba se află sub embargo american, acesta fiind mai dur în diferite perioade (embargoul a fost condamnat a 13-a oară, în 2004, în cadrul Adunării Generale ONU, de 174 de state: după deschiderea din timpul administraţiei Obama, Donald Trump l-a înăsprit din nou)”, a arătat directorul.
Cubanezii au dreptul de a face mici afaceri private în peste 200 de domenii: pensiuni, restaurante, taxi, ateliere, frizerii etc. Energia electrică este foarte ieftină, motiv pentru care nu se sting luminile. „De exemplu, stingeam mereu luminile când plecam din camera de la pensiunea privată însă, la revenire, le găseam aprinse”, a explicat suceveanul.
Chiria la stat este foarte mică. Produsele alimentare lipsesc din magazine, însă populaţia primeşte pe cartelă alimentele de bază, la preţuri modice. Astfel, raţiile lunare cuprind, între altele: orez, fasole, cafea, rom, carne de pui, ouă, unt etc. Este de subliniat că toată populaţia, indiferent că are salariu sau nu, primeşte cartele alimentare.
Agricultura este ecologică din lipsa îngrăşămintelor chimice, sunt remarcabile fructele care sunt servite la fiecare ocazie, de altfel, ele sunt elementul central al micului dejun precum şi baza pentru sucuri. „Populaţia este foarte prietenoasă şi voluntară, mereu este cineva care încearcă să te ajute, să te îndrume sau să-ţi prezinte zona, bineînţeles, mai toţi sfârşesc prin a te întreba dacă nu cumperi havane de pe piaţa neagră”, a subliniat Ursu.
Zona centrală a Havanei este în curs de restaurare, fiind UNESCO, statul încearcă să restaureze în principal clădirile importante. Populaţia locuieşte în case neîngrijite, mici, fără sticlă la ferestre, întunecate. Mulţi nu lucrează şi îi poţi vedea din stradă stând nemişcaţi şi uitându-se la televizor. În aceste zone înghesuite, se găsesc magazine alimentare, pieţe, baruri, mici afaceri private (frizerie, manichiură).
Străzile sunt animate de la primele ore ale dimineţii: unii merg la serviciu, alţii la şcoală, la cumpărături sau se plimbă pus şi simplu.
Cuba este cel mai mare muzeu din lume de maşini internaţionale, vechi şi funcţionale. Majoritatea nu mai au piese originale, ci sunt făcute în diverse ateliere. „Eu am văzut cea mai veche maşină din 1928. Majoritatea sunt Lada (cred că 30% din totalul maşinilor) şi maşini americane: Chevrolet, Ford, Buick, Plymouth, Cadillac, Chrysler, etc. În special cele americane sunt în cea mai mare parte folosite ca taxi. Maşinile sunt viu colorate, cromate, dând senzaţia de nou, au motoare puternice şi pot fi văzute de pe marile bulevarde, până pe micile străduţe din cartierele mizere. Deoarece americanii au dorit să cumpere maşinile vechi, în 2010 a fost dată o lege prin care automobilele, de stat sau private, sunt considerate patrimoniu naţional şi nu pot părăsi ţara. Preţurile maşinilor sunt exorbitante: o Lada din anii '80 costă 20.000 USD, un Fiat polonez – 10.000 USD, un Wolgswagen „broscuţă” din 1968 – 28.000 USD. maşinile noi, foarte puţine, în majoritate ruseşti, chinezeşti şi europene, au preţuri exorbitante (peste 80.000 USD). Pe străzi circulă maşini ARO din anii '70, camioane Roman şi Tico”, a mai spus Emil Ursu.
Alături de maşini, pentru taxi sunt folosite motocicletele, tricicletele confecţionate artizanal şi trăsurile cu cai. Multe dintre aceste mijloace de transport sunt închiriate de la stat. Călătoriile cu taxiul au, în funcţie de distanţă, trei tarife: 5, 10 şi 15 CUC.
Muzica latină, samba şi rumba în special, este prezentă în toate barurile, restaurantele, terasele sau pe străzi. „Am constatat că în restaurantul unui hotel, pe zi, cântă 4 formaţii. Muzeele sunt, unele foarte bine amenajate şi întreţinute (unele cu fonduri UE), altele învechite. Cuba are circa 250 de muzee, preţul unui bilet este 6 CUC pentru turiştii străini şi 6 CUP pentru localnici”, a precizat sursa citată.
Cuba este cea mai alfabetizată ţară a lumii, cu 99,8% din populaţie. Are cel mai mare număr de medici/locuitor din lume. Medicii reprezintă o resursă importantă, ei fiind folosiţi pentru pieţele medicale din America centrală. Toate serviciile medicale sunt gratuite pentru populaţie.
Pe de altă parte, balerinele sunt foarte populare şi iubite, motiv pentru care veniturile lor le depăşesc pe ale medicilor. Sportul naţional este considerat baseball-ul, pugiliştii sunt, de asemenea, recunoscuţi internaţional. Cardul poate fi folosit doar în anumite locuri şi doar pentru sume mari.
„În Havana sunt foarte puţine blocuri de locuinţe, majoritatea populaţiei locuieşte în case cu etaj, fiecare familie având un spaţiu mic, la unul dintre etaje. Internetul poate fi accesat doar în locuri cu wi-fi, folosind o cartelă de 1 oră, a companiei de stat ETECSA”, a completat directorul.
Havana are apă doar 3 zile/săptămână, motiv pentru care peisajul urban este completat de butoaie mari din plastic, albastre sau negre, situate pe case; din acest motiv, presiunea apei este întotdeauna slabă.