Ce păţeau în 1907 gospodarii suceveni care lipseau nemotivat de la slujba de duminică
0
În Gazeta Transilvaniei din 7 iunie 1907 a apărut un articol despre obiceiurile gospodarilor din comuna Rădăşeni a judeţului Suceava, în care se arată, între altele, că localnicii care lipseau nemotivat de la biserică erau puşi într-un jug de bătrânii satului, chiar la intrare în lăcaşul de cult.
Scriitorul sucevean Ion Drăguşanul a publicat pe blogul său un articolul preluat din Gazeta Transilvaniei, în care sunt descrise obiceiurile sătenilor din comuna Rădăşeni a judeţului Suceava. În articolul apărut în 1907 se arată că oamenii locului mergeau la biserică, iar cei care lipseau nemotivat de la slujba religioasă erau pedepsiţi.
“Mândria lor mai este ca preotul satului să nu aibă a bănui că, duminecile şi sărbătorile, bărbaţii şi femeile nu merg la biserică, şi când un bărbat sau o femeie nu se duce la biserică, trebuie să se îndreptăţească pentru lipsa lor; la caz când un locuitor nu merge, de trei ori de rând, la biserică, fără să arate cazul ce l-a împiedecat a asculta liturghia, el este pus de bătrânii satului într-un jug, ce este pus la uşa bisericii, ca să-l vază şi ceilalţi locuitori; jugul este de scânduri şi se pune omul cu capul şi mâinile în el. Femeia bărbatului nu poate ieşi, în acel timp, din ograda ei”, se arată în Gazeta Transilvaniei.
În plus, locuitorii din Rădăşeni nu beau alcool peste măsură. Femeile nici nu intrau în cârciumă. Cei care fumau „puneau luleaua în gură”, doar după ce ieşea preotul din biserică. Tot atunci se deschideau şi crâşmele din sat.
„Rareori un rădăşan se îmbată ca să nu ştie ce face. El stă puţin la crâşmă şi atunci pentru vreo consfătuire cu ceilalţi săteni, iar femeia rădăşancă nu pune piciorul pe pragul crâşmei, decât atuncea când trebuie să ducă pe soţul ei acasă, ca să nu se treacă cu beţia. Femeile rădăşence, în zilele de sărbătoare, se adună la şezătoare şi ţin vorbă între ele; fetele se adună între ele după vârstă, şi copiii se joacă în faţa mamelor lor, până la culcatul soarelui, când toate pleacă spre casă. Nu s-a auzit că vreun rădăşan să fie hoţ sau să facă parte din vreo bandă de hoţi. De la înfiinţarea curţii cu juraţi, încă nici un rădăşan nu fost judecat de curte pentru crimă sau hoţie etc.
Flăcăii şi fetele, după însurătoare, nu mai joacă nici la crâşme, nici în alte case, decât numai la nunţi, după cum învoiau bătrânii satului. Nu e permis niciunui locuitor a se duce din sat, fără a cunoştinţa pe vornicul satului şi a-i spune unde se duce anume şi pentru ce scop călătoreşte; acest obicei e şi acuma, locuitorii se adresează la primari. Femeile rădăşence şi bosâncence nu au voie a urma o îngropare, decât dacă era mortul un neam aproape.
Copii rămaşi orfani, fără părinţi şi nevoiaşi, sunt daţi în îngrijirea rudelor celor mai de aproape. Preotul, Iconomul satului, trebuie să ia în băgare de samă cum copii sunt îngrijiţi. Din cutiile unde se strâng banii şi din acei ai discului pentru veşminte şi alte podoabe ale bisericii, se face o mică parte şi copiilor orfani şi îngrijitorii trebuie să le cumpere cele neapărat trebuitoare”, se mai arată în articol.
Se încarcă comentariile...
