Totul despre istoria oinei. Sportul tradiţional al românilor, inspirat din tradiţiile dacilor şi jucat de mari personalităţi ale culturii naţionale

Echipa Liceului „Nicolae Bălcescu” din Brăila a câştigat prima competiţie de oină organizată vreodată în România

Considerată sportul naţional al românilor, oina ar fi fost descoperită de strămoşii daci. Ea a fost însă  reglementată abia în secolul XIX, datorită învăţatului Spiru Haret. I.L. Caragiale sau Barbu Ştefănescu Delavrancea se numără printre cei mai importanţi români care au practicat oina.

Datele istorice arată că oina, sportul tradiţional al românilor, ar fi fost descoperită şi practicată şi de strămoşii noştri daci, în timpul transhumanţelor. Chiar dacă pare doar o ipoteză, primele certitudini cu privire la existenţa şi apariţia oinei pe teritoriul principatelor române apare mult mai târziu, într-un hrisov pe care a fost pusă pecetea voievodului Vlaicu Vodă. 

Se întâmpla în anul 1369, când domnitorul, spun cărturarii vremii, a încercat să scoată din monotonie atmosfera de la curte şi şi-a pus cavalerii şi domniţele să joace un joc folosind o bâtă cu care să lovească o minge. 

Oina, obligatorie în şcoli 

Mult mai târziu, aproape de sfârşitul secolului XIX, intelectualul român Spiru Haret face demersuri pentru instituţionalizarea oinei. El conferă sportului tradiţional caracterul de joc sportiv. După reforma din învăţământ a lui Spiru Haret s-au făcut demersuri pentru ca oina să devină un sport obligatoriu în şcoli, mai ales în cele de băieţi. 

Abia în anul 1898, la Bucureşti, se organizează primul Campionat Naţional de Oină. Din cele peste 20 de echipe care au participat la această competiţie, câştigătoare a fost echipa Liceului „Nicolae Bălcescu” din Brăila. 

Regulamentul jocului se instituţionalizează prin publicare în Monitorul Oficial în anul 1912 şi tot atunci se înfiinţează şi „Federaţia Societăţii Sportive din România” , în cadrul căreia funcţiona şi „Comisia de oină”.

Mult mai târziu, în anul 1932, se înfiinţează şi Federaţia Română de Oină, instituţie care funcţionează şi în zilele noastre. În 1949, proaspătul regim comunist instaurat la Bucureşti, înfiinţează „Comisia centrală de oină”, instituţie al cărei scop era acela de a forma antrenori şi arbitri pentru oină. 

Scriitorii români, pasionaţi de oină

Site-ul Federaţie Române de Oină oferă importante informaţii despre marile personalităţi româneşti din toate timpurile care au ajutat la practicarea şi dezvoltarea oinei. Fie că au jucat sau că au evocat-o în operele literare care i-au făcut cunoscuţi, intelectualii români s-au asigurat că dragostea pentru oină a conaţionalilor lor va dăinui în timp. 

Printre numele de scriitori pasionaţi de oină apare şi cel al lui I. L. Caragiale, care ar fi relatat în câteva dintre operele sale mai puţin cunoscute publicului amintiri despre modul în care juca oină. La fel de pasionat de oină ar fi fost şi Barbu Ştefănescu Delavrancea juca oină în mahalalele din Bucureşti. De asemenea, Petre Ispirescu a publicat în revista „Columna lui Traian” câteva dintre variantele de joc ale oinei. 

Oina în zilele noastre

Foarte populară în urmă cu aproape două secole, oina a cunoscut un regres după 1990. Ea era aproape în pragul dispariţiei, însă eforturile Federaţiei Române de Oină de a o salva au fost eficiente în acest sens.

Astăzi, la nivel naţional există cinci Asociaţii Judeţene de Oină, înfiinţate în judeţele Maramureş, Brăila, Arad, Constanţa şi Vaslui, şi un calendar competiţional destul de bogat. Concursurile dedicate oinei încep în luna mai la Bucureşti, când se organizează Cupa Regelui la oină, şi se încheie în decembrie, la Poiana Braşov, când se desfăşoară Campionatul de oină în sală. 

Citiţi şi:

Cine sunt românii care au contribuit la progresul omenirii, fără a fi cunoscuţi. Savanţii pe care istoria i-a ţinut în anonimat

Povestea celor patru români premiaţi cu Nobel, alungaţi cât mai departe de graniţele ţării