Razie pentru prevenirea accidentelor, provocate de defecţiunile tehnice
0Poliţiştii rutieri, împreună cu reprezentanţii Registrului Auto Român au desfăşurat ieri, 7 octombrie., pe raza municipiului Slobozia, o acţiune de control în trafic, pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor.
Echipele de control au verificat autovehicule care au tranzitat municipiul Slobozia, verificând, în special, buna funcţionare a acestora din punct de vedere tehnic, concordanţa datelor înscrise în certificatul de înmatriculare cu caracteristicile tehnice, precum şi valabilitatea inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorii. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.900 de lei.
De asemenea, ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 3 certificate de înmatriculare pentru starea tehnică necorespunzătoare a autoturismelor şi 1 permis de conducere pentru depăşirea vitezei de deplasare în localitate.
În cadrul acţiunii, poliţiştii au reamintit şoferilor modificările legislative care vor intra în vigoare din data de 12 octombrie 2019, referitoare la interzicerea utilizării în orice mod atât a telefonului mobil, cât şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mişcare.