Ploi, caniculă şi îngheţ în Bărăganul secolului al XX-lea. Cum era starea vremii cu mai bine de 100 de ani în urmă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Încă de acum un secol, oamenii înfruntau iarna grea din Bărăgan Foto: arhiva slobozia.adevarul.ro
Încă de acum un secol, oamenii înfruntau iarna grea din Bărăgan Foto: arhiva slobozia.adevarul.ro

Vremea de astăzi seamănă perfect cu cea de la începutul secolului. Zile cu ploaie şi cu soare, îngheţ şi zăpadă abundentă toate s-au petrecut şi se petrec an de an în Bărăgan, de la 1900 şi până în prezent. Iată deci cum era vremea la începutul secolului în „Grânarul patriei”.

Cum se monitoriza vremea la început de secol

Prognozele meteorologilor de la începutul secolului seamănă perfect cu cele de astăzi. Practic alţi oameni sunt nevoiţi să suporte capriciile aceleiaşi vremi, fie ea îngheţată sau caniculară.

În „Anuarul Statistic al României – 1912” (n.r. anuarele statistice reprezintă o formă de buletin informativ cu privire la toate ramurile economiei româneşti de la începutul secolului.

Primul anuar al României a apărut în anul 1902, fiind urmat de cel din 1909, iar apoi de cel din 1912) sunt precizate cele mai importante fenomene meteorologice care s-au petrecut pe teritoriul ţării noastre în perioada 1900 – 1910, judeţ cu judeţ.

Datele erau colectate, potrivit documentului oficial, din peste 400 de staţiuni meteorologice existente pe teritoriul României, de la cele mai joase câmpii, şi până la cele mai înalte creste ale munţilor.

Cea mai înaltă staţiune meteorologică se afla la Retevoiu, altitudinea 1148 metri, iar cea mai joasă la Sulina, unde altitudinea era de cel mult 2 metri deasupra Mării Negre.

Datele meteo colectate din teritoriu erau apoi adunate şi interpretate de specialiştii Observatorului Astronomic şi Meteorologic Bucureşti, după care transmise către oficialii ministerelor şi publicate în Anuarul Statistic.

Vremea în Bărăgan între 1900 şi 1910

Datele de referinţă privind starea vremii şi evoluţia fenomenelor meteorologice din România au fost realizate de specialiştii care au publicat „Anuarul Statistic al României – 1912” având ca punct de referinţă perioada de timp cuprinsă între anii 1900 – 1910.

În această perioadă de timp, în Bărăgan au fost înregistrate un număr total de 655 de zile de ploaie torenţială. Un simplu calcul matematic ar putea indica faptul că în primii zece ani ai secolului XX, în Bărăgan a plouat continuu timp de doi ani.

Potrivit aceloraşi date statistice, 1908 a fost cel mai călduros an din Bărăganul începutului de secol. Atunci a fost înregistrată temperatura maximă absolută a cărei valoare a fost de 37,5 grade Celsius. Un an mai târziu, Bărăganul înregistrează minima absolută.

În iarna lui 1909 cea mai friguroasă zi a fost cea de 14 ianuarie, când temperatura a scăzut la – 19,5 grade Celsius. Tot în anul 1909, Bărăganul a atins recordul la zile de îngheţ. Statistica arată că 110 din cele 365 de zile ale respectivului an au fost îngheţate.

Citiţi şi :

Cele mai frumoase peisaje de iarnă, surprinse de obiectivul aparatului foto în Bărăgan

Cum au înfruntat „Marele Viscol”, din februarie 1954, deportaţii bănăţeni din Bărăgan

Ialomiţa sub asediul Codului Portocaliu. Opt persoane sunt blocate într-un microbuz din cauza viscolului

Ialomiţa a intrat sub avertizare de Cod Galben. Două drumuri naţionale şi nouă judeţene rămân impracticabile



 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite