Nereguli. Peste 10.000 de amenzi, aplicate de poliţişti în ultimele 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a aaplicat peste 10.000 de amenzi pe 25 ianuarie FOTO Adevărul
Poliţia a aaplicat peste 10.000 de amenzi pe 25 ianuarie FOTO Adevărul

Poliţiştii au organizat ieri 223 de acţiuni pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii publice. Au fost constatate peste 600 de infracţiuni, iar pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au reţinut 792 de permise de conducere.

La data de 25 ianuarie, poliţiştii au organizat 223 de acţiuni, la nivel naţional şi au intervenit la 2.695 de evenimente, dintre care 2.193 au fost sesizate prin 112. În urma activităţilor, au fost constatate 662 de infracţiuni, 141 de persoane fiind surprinse în flagrant delict.

De asemenea, au fost depistate 8 persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 35 de măsuri preventive. Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 10.140 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.750.773 lei.

Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 102 infracţiuni la regimul rutier. Au fost reţinute 792 de permise de conducere şi retrase 164 de certificate de înmatriculare. Ieri, la nivel naţional, s-au produs 9 accidente grave de circulaţie, în urma cărora două persoane au decedat, iar 8 au fost grav rănite.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite