Mărturiile preotului Petruş Nifon Casian din temniţele roşii

Preotul Petruş Nifon Casian (89 de ani), din satul ialomiţean Misleanu, a cunoscut teroarea puşcăriilor comuniste între 1950 şi 1957, după ce a refuzat să divulge Securităţii spovedania unor tineri fugari pe carei-a adăpostit la Mănăstirea Rohia din Maramureş. În închisorile de la Aiud şi de la Gherla, preotul a continuat să aline sufletele deţinuţilor pentru care s-a rugat şi pe care i-a spovedit.

Supliciile pe care preotul Petruş Nifon Casian (89 de ani), din satul Misleanu, judeţul Ialomiţa, le-a suportat în închisorile comuniste, în cei şapte ani de detenţie, au rămas pentru el ca nişte cicatrici deschise. Ochii i se scaldă în lacrimi când vorbeşte despre suferinţele prin care a trecut. La peste 50 de ani de la acele momente, trupul său încă mai simte loviturile primite de la torţionari.

Priveşte în gol, se închină încontinuu şi mărturiseşte: „Ne descălţau şi ne legau picioarele, după care ne băteau peste tălpi până când ni se învineţeau. Turnau apoi apă şi o luau de la capăt. Bătaia ţinea aşa chiar şi câte o oră“.

Când torturile conteneau, deţinuţii erau conduşi la carceră. Preotul Petruş Nifon Casian a uitat de câte ori a trecut pragul acelei camere în timpul anilor de detenţie.

Preotul Casian din Misleanu a ajuns astăzi la venerabila vârstă de 89 de ani FOTO: M.S.

Nimeni nu şi-ar fi dorit să ajungă acolo. Carcera era pedeapsa cea mai cumplită. „Era o cameră întunecată, unde stăteam în apă până la genunchi. Nu conta că era iarnă sau vară. Stăteam acolo, în umezeală, şi nu primeam mâncare. Erau şobolani şi mirosea îngrozitor. Bâjbâiam prin întuneric şi singurul lucru pe care îl aveam era Dumnezeu. Rugăciunile m-au scos de acolo“, spune părintele Petruş Nifon Casian.

Sfânta taină a spovedaniei

Şi tot rugăciunile către Dumnezeu au fost cele care l-au aruncat în temniţele roşii. S-a întâmplat în toamna anului 1950. A luat calea dreptei credinţe de la 15 ani, iar 10 ani mai târziu, preotul Casian devenea duhovnic al Mânăstirii Rohia din Maramureş.

Într-o seară, a primit în chiliile mânăstirii patru studenţi urmăriţi de Securitate. Erau istoviţi din cauza prigoanei, iar părintele le-a dat de mâncare, i-a spovedit şi s-a rugat pentru sufletele lor. După miezul nopţii, s-a dat alarma, iar agenţii Securităţii au rupt porţile Mănăstirii Rohia.

În mâinile anchetatorilor a căzut şi Petruş Nifon Casian, cel care i-a îngrijit pe fugari. „M-au anchetat ore bune şi voiau să le spun ce mi-au zis la spovedanie acei tineri fugari. Cum puteam să le spun aşa ceva? Taina spovedaniei este sfântă!“, mărturiseşte preotul. Din beciurile anchetatorilor a fost dus la tribunal, iar judecătorii l-au trimis la închisoare sub acuzaţia de tăinuire.

„Procesul a fost unul fabricat. Mi-au dat un avocat care să mă apere, însă avocatul era tot dintre ai lor. Îmi repeta întruna să recunosc, pentru că voi scăpa mai uşor. Ce să recunosc, dacă eu nu greşisem cu nimic?!“, se întreabă şi acum preotul, cu ochii înlăcrimaţi.

„Gândurile nu puteau să mi le citească”

În cei şapte ani de detenţie, preotul Petruş Nifon Casian şi-a întărit şi mai mult credinţa. Fie că era pus la muncile silnice, fie că era bătut de torţionari, el se ruga în gând la Dumnezeu.

„Orice s-ar fi întâmplat, gândurile nu puteau să mi le citească. Priveam în sus, către cer, şi mă rugam“, mărturiseşte Petruş Nifon Casian. În ciuda terorii din spatele gratiilor, a reuşit să aline sufletele deţinuţilor întemniţaţi, la fel ca şi el, fără motiv.

Biserica de la Misleanu unde a slujit preotul Casian FOTO: M.S.

Îşi desface mâinile şi încearcă să numere pe degete câtor „duşmani ai poporului“ le-a arătat calea cea dreaptă. Se încruntă şi o ia de la capăt, apoi rosteşte: „În închisori, alături de mine, erau vreo 6.000 de oameni. Pentru toţi am reuşit să mă rog şi tuturor le-am spus să creadă în Dumnezeu“, afirmă el.

Propovăduirea credinţei în închisoare putea să-l coste viaţa. Cu toate acestea, preotul Casian nu a fost niciodată prins că se ruga pentru sine şi pentru ceilalţi.

Oficia slujbe pe ascuns în curţile închisorilor şi-i spovedea pe deţinuţi. „În curtea de la Aiud, unde ne scoteau la muncă, era un morman mare de saltele stricate. Mă duceam acolo şi mă rugam şi făceam liturghii. Deţinuţii veneau pe rând după mine şi le vorbeam despre Dumnezeu“, îşi mai aminteşte Petruş Nifon Casian.

Codul secret

În timpul detenţiei de la Gherla, ţevile care treceau dintr-o celulă într-alta erau singurul mijloc de comunicare. Preotul a reuşit să creeze un sistem prin intermediul căruia ştia că un deţinut vrea să se roage pentru el. „Îmi bătea de trei ori în ţeava care trecea prin cameră şi eu ştiam că e cineva care vrea să mă rog pentru el. Era ca un fel de codul Morse“, mai spune preotul.

Calvarul din temniţe s-a terminat abia în vara anului 1957. La vremea respectivă, potrivit unei directive a Partidului Comunist, preotul Petruş Nifon Casian era trimis în Bărăgan, la Fundata, satul construit de deportaţii din Banat. Aici a slujit vreme de trei ani, iar în 1960 a fost trimis la Misleanu, unde a devenit preot paroh.

Misiunea sa creştină în micul sat de lângă Slobozia a durat până în anul 2005, când s-a retras din activitatea liturgică. Acum, trăieşte alături de soţia lui într-o casă din apropierea bisericii din Misleanu. În fiecare zi de sărbătoare, merge la biserică şi se roagă alături de credincioşi. ;

Închisorile de reeducare
de la Aiud şi de la Gherla

Alături de puşcăriile de la Piteşti şi Târgşor, spaţiile de detenţie de la Aiud şi de la Gherla au fost unele dintre cele mai groaznice temniţe comuniste.

Ele au fost înfiinţate în anul 1948 în baza aplicării Ordinului nr. 17.249 al Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Istoricii le consideră adevărate lagăre de exterminare a persoanelor care au fost închise aici.

Cercetările arată că închisorile de la Aiud şi de la Gherla reprezentau spaţii de pedepsire, reeducare şi izolare, ce au funcţionat de-a lungul întregii epoci comuniste.

Categoriile de deţinuţi care au fost închişi în aceste temniţe erau avocaţi, arhitecţi, comercianţi, farmacişti, medici, ingineri, învăţători, profesori, preoţi, scriitori, militari şi ziarişti.
 

Citiţi şi:

FOTO În satul deportaţilor din Bărăgan cuvântul „rus” înseamnă „durere”

La câţiva kilometri de Slobozia există satul Fundata, localitate ce a fost înfiinţată în anul 1951, în momentul în care au început deportările populaţiei din Banat în Bărăgan. Dintre foştii deportaţi, astăzi mai trăiesc aici 15 persoane. Pentru toţi dramele pe care le-au trăit în urmă cu mai bine de şase decenii au rămas încă vii.