Locuri de muncă în străinătate. Câţi bani oferă angajatorii din Danemarca şi Portugalia la cules de mazăre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şomerii din judeţul ialomiţa care doresc să lucreze în străinătate pot opta pentru o slujbă în Danemarca sau Portugalia. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin intermediul Serviciului EURES din cadrul AJOFM Ialomiţa, promovează oferta unui angajator din Danemarca de 200 locuri de muncă (100 locuri pentru Danemarca şi 100 locuri pentru Portugalia), pentru munca sezonieră, cules de mazăre, campania 2019.

   

 Durata contractului este în Danemarca pentru perioada iunie – octombrie 201, cu un program de lucru de 30-40 ore, 6 zile/săptămână. În Portugalia, contractul se încheie pentru perioada martie – iunie 2019, cu un program de lucru de 30 – 40 ore, 6 zile/săptămână. cei care aplică pentru un post trebuie să aibă văsrta minimă de 18 ani, să aibă cunoştinţe de limba engleză – nivel minim, dar nu este obligatoriu şi să fcă faţă unei munci fizice grele, indiferent de climă.

Condiţii:

Pentru Danemarca: Cazarea se face în rulote, în camping sunt disponibile: bucătărie, sală de mese, toalete, baie cu duşuri, maşini de spălat, internet Wireless. Taxa de cazare plătită de lucrător/zi este de 8 euro şi acoperă inclusiv gazul, apa şi electricitatea. Transportul dus-întors Romania-Danemarca este în sarcina lucrătorului. Pentru transportul de la locul cazării la locul de muncă sau pentru cumpărături, angajatorul va pune la dispoziţia lucrătorilor un autobuz, contracost pentru 1,5 euro/zi/persoană. 

Pentru Portugalia: Cazarea se face în case echipate cu toate utilităţile. Taxa de cazare plătită de lucrător/lună este de 100 – 120 euro, incluzând consumul/utilităţile. Transportul dus-întors România-Portugalia este plătit de angajator, urmând să recupereze banii din salariile plătite angajatului. Transportul de la locul cazării la locul de muncă este gratuit, fiind asigurat de către angajator.

Plata muncii: 

În Danemarca: Plata muncii este în funcţie de cantitatea culeasă, în lădiţe, caserole cu gramaj specific. Salariul este 0.6 euro brut/kg+12,5% alocaţie de concediu. Impozitul şi contribuţiile sociale se vor deduce din salariu conform legislaţiei daneze. 

În Portugalia: Plata muncii este în funcţie de cantitatea culeasă, în lădiţe, caserole cu gramaj specific. Salariul minim/lună/persoană pentru 173 de ore de lucru este de 700 euro brut. Dacă se culege mai mult de 1950 kg în 173 de ore, se va plăti, pentru fiecare kg. cules în plus, 0,30 euro/kg, ca bonus. Impozitul şi contribuţiile sociale se vor deduce din salariu conform legislaţiei portugheze.

Persoanele care doresc să aplice pentru unul din aceste locuri de muncă pot obtine informatii suplimentare de la consilierul EURES din cadrul AJOFM Ialomita (Slobozia, str. Lacului nr.10 et.3) sau la Punctele de lucru din Fetesti, Tandarei si Urziceni. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 10 decembrie 2018. Selecţia va avea loc în prima jumătate a lunii decembrie la Slatina.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite