FOTO Poveste în halat alb. A ales un spital din Bărăgan, în locul  centrelor medicale din Anglia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Dan Malincenco lucrează la Spitalul Judeţean de Urgenţă  Slobozia FOTO: M.S.
Medicul Dan Malincenco lucrează la Spitalul Judeţean de Urgenţă  Slobozia FOTO: M.S.

Exodul în străinătate al medicilor români este o realitate crudă. Sărăcite de specialişti, spitalele noastre se luptă să ofere pacienţilor tratamente la cele mai înalte standarde. Sunt unii medici care au refuzat decenţa străinătăţii pentru a profesa într-un spital de la noi. După doi ani petrecuţi în Anglia, chirurgul Dan Malincenco a ales să practice medicina la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia.

Experienţa străinătăţii

După 20 de ani petrecuţi în spitalele româneşti, în anul 2009, chirurgul Dan Malincenco a ales să plece în străinătate.  Miza, la fel ca şi în cazul celorlalţi colegi în halate albe a fost, evident, traiul decent pe care îl asigurau spitalele de peste graniţă. A ajuns astfel în Anglia.

A practicat medicina în Regatul Unit, timp de doi ani. Mai mult s-a specializat şi în efectuarea de proceduri chirurgicale laparoscopice. Totuşi, gustul vieţii în străinătate devenise absurd, rece şi costisitor. Nu din punct de vedere banilor, ci social vorbind.

Era singur, într-o ţară străină, înconjurat doar de oameni necunoscuţi, cu care era imposibil de relaţionat. «Am plecat în Anglia din motive personale... M-am trezit acolo mai singur decît eram acasă. Oamenii pun mult preţ acolo pe ceea ce ştii să faci, ceea ce este grozav!, însă lasă pe un plan secund viaţa socială. E dificil să te afli într-o altă ţară, darămite să fii singur, iar englezii erau foarte dificili... Erau zile întregi în care nu discutam cu nimeni mai mult decît ceea ce se întîmpla la serviciu. Tocmai de aceea am zis că mai bine renunţ...» motivează medicul Dan Malincenco, citat de site-ul independentoline.ro .

În cei doi ani petrecuţi în Anglia, chirurgul Dan Malincenco a profesat în cele mai mari centre medicale din oraşele britanice Rochester şi Knowledge.

Lama bisturiului său a salvat victime ale accidentelor de circulaţie sau oameni care au suferit traumatisme severe. Cu toate acestea, dorinţa de a fi acasă în România a fost mult mai mare. S-a specializat în laparoscopie, iar apoi a revenit acasă. 

Chirurg la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia 

Doctorul Dan Malincenco este medic primar în chirurgie generală. Are 45 de ani, îi place să socializeze şi să fie înconjurat de prieteni. A redescoperit ospitalitatea românească în anul 2011, când a revenit în ţară. S-a angajat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, cea mai mare unitate medicală din întreg Bărăganul.

Aici a avut şansa de a-l reîntâlni pe un bun prieten din vremea şcolii chirurgul Florin Toma, un alt temerar pentru care experienţa străinătăţii a avut un gust fad.

Nu are la îndemână toată aparatura medicală a spitalelor din Anglia, însă dotările unităţii unde profesează îi sunt suficiente.

„Nu-i ca-n Anglia la spitalul Slobozia, însă procedurile medicale se pot realiza în condiţii optime. Eu de exemplu dacă vreau să facă o intervenţie cu ajutorul laparoscopului am cu ce, pentru că spitalul deţine acest aparat” precizează chirurgul. 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite