De la Parchet la Primărie. Medicul Vasile Olaru, candidatul cu probleme penale care vrea să devină primar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 5 iunie 2016, oamenii din Slobozia sunt chemaţi la urne să-şi aleagă viitorul primar. În cursa electorală din reşedinţa judeţului Ialomiţa s-au înscris până în prezent şase candidaţi. Unul dintre ei este medicul Vasile Olaru, fost manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia, condamnat penal în primă instanţă şi cercetat în alte două anchete.

Medicul Vasile Olaru este specialist în chirurgie pediatrică şi pediatrie, fiind unul dintre doctorii cu ştate vechi în sănătatea ialomiţeană. În perioada 2011 - 2013 el a fost manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia. A părăsit funcţia în urma unui imens scandal public, în urma căruia au fost scoase la iveală o serie de nereguli pe care acesta le-a comis în timp ce s-a aflat la conducerea celui mai mare spital din judeţul Ialomiţa. Totul a ieşit la iveală printr-o serie de controale ale Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii şi ale Camerei de Conturi Ialomiţa.

Auditorii au descoperit faptul că, în calitate de manager, Vasile Olaru s-a făcut vinovat de angajări ilegale la spitalul pe care l-a condus, plăţi nelegale, precum şi decontări ilegale ale chiriilor medicilor pe care i-a angajat. 

Trimis în judecată pentru fapte penale

În 2015, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa puneau în mişcare acţiunea penală pe numele doctorului Vasile Olaru. Acuzaţiile aduse sunt de abuz în serviciu şi fals intelectual. În comunicatul de presă al anchetatorilor aceştia explicau faptul că „reprezentanţi ai Spitalului de Urgenţă Slobozia au încheiat un contract de prestări servicii având ca obiect furnizarea de servicii de consultanţă/cursuri în vederea accesării de fonduri europene cu un agent economic şi a aprobat plata din fondurile spitalului a contravalorii serviciilor de consultanţă, deşi în realitate cursurile nu s-au desfăşurat. Agentul economic a atestat în fals efectuarea cursurilor, eliberând un număr de nouă certificate de absolvire”.

În prezent, el a fost deja condamnat în această cauză, în primă instanţă, la 6 luni de închisoare cu suspendare. În hotărârea instanţei se arată că judecătorii au decis schimbarea încadrării juridice a acuzaţiilor din abuz în serviciu şi fals intelectual în neglijenţă în serviciu. 

Totodată, el are calitatea de suspect şi în alte două dosare penale, aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Slobozia. Vasile Olaru ar fi vizat de două anchete, una care face referire la maniera ilegală prin care a fost posibilă angajarea, în baza unor documente fictive, a peste 100 de asistente la spital, iar cea de-a doua anchetă vizează distrugerea unor documente oficiale care aparţineau spitalului. Deocamdată, cercetările în cazul acestor speţe se află în fază incipientă. 

Candidat la Primăria Slobozia 

Membru marcant al organizaţiei PSD Ialomiţa, Vasile Olaru este în prezent consilier local al Consiliului Local Slobozia. La alegerile locale din 5 iunie, el a decis să schimbe macazul, renunţând la PSD ca să se înscrie în nou-înfiinţatul Partid al Ialomiţenilor, pentru a candida la fotoliul de primar din partea acestei formaţiuni politice. Anunţul a fost făcut oficial în urmă cu o săptămână, în cadrul unei conferinţe de presă. În ciuda problemelor penale pe care le are, medicul Vasile Olaru şi-a prezentat planul său de campanie. „Imaginea oraşului trebuie schimbată în bine. Nu sunt de acord cu nimic din ceea ce s-a întâmplat până acum la Slobozia. Prioritatea mea este să rezolvăm problema apei” a declarat Vasile Olaru. 

Mai puteţi citi:

Bogaţii care vor să ajungă primari. Cum au făcut avere cei mai înstăriţi candidaţi înscrişi pentru alegerile locale din 2016

Dosar penal pentru primarul din Băicoi, după ce a uitat stâlpii de iluminat în mijlocul străzii

Oligarhul rus cu afaceri penale în România, stăpân de sclavi în Elveţia. Cum exploatează oameni miliardarul Rishat Safin pe „plantaţia“ din Geneva

VIDEO Revoluţia tinerilor, prin ochii unui primar de provincie: „Toţi ăştia sub 40 de ani sunt proşti de împung“

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite