Copil mort în condiţii suspecte. Autorităţile au deschis o anchetă în acest caz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moartea unui copil de doar un an din judeţul Ialomiţa s-a concretizat într-o anchetă în toată regula. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa vor să afle cum a fost posibil decesul copilului, motiv pentru care au demarat o serie de cercetări în cauză. În momentul de faţă se aşteaptă rezultatele examenului medico-legalp entru a se stabili cauza exactă a morţii.

Tragedia s-a petrecut la sfîrşitul săptămânii precedente. Familia a anunţat la 112 faptul că micuţul de 1 an se simte rău, iar pînă la sosirea medicilor s-ar părea că acesta a murit. Cazul a intrat şi în atenţia organelor judiciare, care au deschis o anchetă.

Concret, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au deschis în cauză un dosar penal privind moartea în condiţii suspecte a copilului. Deocamdată cercetările sunt în curs, trupul neînsufleţit fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Ialomiţa pentru efectuarea necropsiei. În funcţie de rezultatele medico-legale, procurorii şi poliţiştii vor putea stabili cu exactitate cauza decesului. Cel mai probabil ar putea fi vorba despre neglijenţa familiei.

Citiţi şi:

Apa de la Slobozia este otrăvită. Ultimele analize au scos la iveală prezenţa unor compuşi cancerigeni

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite