Accident cu 3 răniţi la Perieţi. Un şofer grăbit a ignorat regulile de circulaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a deschis dosar penal FOTO IPJ Ialomiţa
Poliţia a deschis dosar penal FOTO IPJ Ialomiţa

Trei persoane au fost rănite luni după-amiază, pe raza comunei Perieţi, după ce un şofer grăbit nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de maşina din faţă.

Conform IPJ Ialomiţa, din verificările efectuate a reieşit bărbatul, în vârstă de 27 ani, din municipiul Slobozia, conducea un autoturism către Urziceni. Când a ajuns în interiorul localităţii Perieţi nu ar fi păstrat o distanţă suficientă faţă de un autovehicul condus de o femeie, în vârstă de 33 ani, din comuna Suditi, care circula în faţa sa, în acelaşi sens de mers. 

Femeia redusese viteza de deplasare pentru a efectua viraj regulamentar la stânga, când a fost izbită de mşina din spate. În urma accidentului, ambii conducători auto, precum şio pasageră de 24 ani, din cel de-al doilea autoturism,, au fost răniţi. 

Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenta Slobozia, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.  În cauză, Poliţia efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Vă mai recomandăm şi:

Accident cumplit pe A2. A murit după ce a intrat violent cu maşina într-un parapet

Un tânăr, în vârstă de 35 de ani, a murit, iar alte 5 persoane au fost rănite într-un accident la Ulmeni

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite