Trei candidaţi pentru Primăria Slatina, alţi doi – “pe ţeavă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria Slatina atrage tot mai mulţi "clienţi"... (Foto: Mugurel Manea)
Primăria Slatina atrage tot mai mulţi "clienţi"... (Foto: Mugurel Manea)

Alegerile pentru Primăria municipiului Slatina bat la uşă. Până duminică, un număr de trei formaţiuni politice -- USL, Partidul Poporului Legea Cojocaru, Partidul Alianţa Socialistă -- şi-au desemnat candidaţi în acest sens ce au fost acceptaţi de Biroul Electoral Municipal, iar alte două partide aşteaptă OK-ul pentru a-şi putea face cunoscuţi candidaţii. Alegerile sunt planificate a avea loc pe 3 februarie.

Liniştea de zilele trecute de la Biroul Electoral Municipal (BEM) Slatina a fost spulberată, în sfârşit, după ce partidele par a se fi deşteptat din letargia în care s-au aflat din momentul în care s-a făcut cunoscut că Executivul a stabilit data alegerilor pentru Primaria Slatina. Acest lucru s-a petrecut după ce fostul edil, Darius Vâlcov, a obţinut un mandat de senator la alegerile de la începutul lunii decembrie.

Astfel, USL/PSD iese la înaintare cu Minel Prina, fost city-manager al urbei, fost viceprimar şi, de la jumătatea lunii decembrie 2012, primar interimar. Acesta lucrează în cadrul Primăriei Slatina din anul 2003, iar în politică a intrat abia în vara anului trecut, când s-a înscris în PSD. El a fost condamnat cu suspendare de Curtea de Apel Craiova în decembrie 2012 la patru ani închisoare pentru fapte de corupţie, respectiv că ar fi favorizat anumite firme la atribuirea unor contracte publice în calitatea de director tehnic al Primăriei Slatina.

Ceilalţi candidaţi siguri care şi-au depus candidaturile, iar acestea au fost verificate şi considerate eligibile de BEM Slatina, sunt: Gheorghe Stoica, ce va candida din partea Partidului Poporului Legea Cojocaru (PPLC), şi, respectiv, Viorel Nicolae Oprănescu (Partidul Alianţa Socialistă). Cele două partide trebuie să aştepte până luni – 14 ianuarie, pentru validarea candidaturilor. Aceşti doi candidaţi au candidat şi în vara anului trecut, dar au obţinut împreună sub 1 %.

Alte două nume aşteaptă undă verde pentru a fi anunţate în cursa pentru Primăria Slatina. Partidul Democrat Liberal (PDL) şi Partidul Ecologist Român (PER) vor să iasă în alegeri cu Ana Anghel, fost viceprimar al urbei într 2008-2012, respectiv Ion Muraru Tabacu. Uniunea Populară Social Creştină (UPSC) ar fi vrut să aibă şi ei un om în cursă, dar, pentru că au depus cu întârziere însemnele electorale pentru alegeri, nu vor avea dreptul să vină cu candidat.

Luni - 14 ianuarie, orele 24.00, expiră termenul pentru depunerea candidaturilor.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri

image
stiripesurse.ro

Ultimele știri
Cele mai citite