FOTO Slatina va fi împânzită cu sensuri unice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Strada Libertăţii din Slatina este una dintre arterele despre care şoferii spun că sensul unic impus de primărie în urmă cu câţiva ani îngreunează circulaţia rutieră în oraş (Foto: Mugurel Manea)
Strada Libertăţii din Slatina este una dintre arterele despre care şoferii spun că sensul unic impus de primărie în urmă cu câţiva ani îngreunează circulaţia rutieră în oraş (Foto: Mugurel Manea)

Noi străzi de pe raza municipiului Slatina vor căpăta sens unic din acest an, potrivit unui anunţ făcut luni – 18 martie, de către reprezentanţii primăriei. Acest lucru va fi pus în practică însă numai în urma finalizării unui “studiu de trafic“ ce ar putea dura şi şase luni. Cetăţenii se pare că vor fi implicaţi în identificarea noilor sensuri unice din oraş. O parte dintre şoferi nu par a fi însă de acord cu planurile primăriei.

Una dintre noutăţile făcute publice de către reprezentanţii municipalităţii se numără intenţia de elaborare în acest an a unui “studiu de trafic” ce va urmări introducerea de noi sensuri unice pe mai multe artere din oraş, scopul fiind fluidizarea traficului rutier. Pentru ca acest lucru să aibă rezultatele scontate, primăria va angrena în acţiunea menţionată şi cetăţenii, aceştia urmând să fie întrebaţi în acest sens de către persoanele care vor efectua propriu-zis studiul de trafic.

“Vrem să introducem mai multe sensuri unice pe străzile din Slatina, dar nu putem face asta peste noapte. De aceea ne-am gândit să întocmim un studiu de trafic care să analizeze cât mai pertinent cu putinţă oportunitatea acestei idei şi modul cum putem aplica în realitate scopul propus. Cetăţenii vor fi parte integrantă a iniţiativei noastre, vor fi întrebaţi despre ce străzi cred că pot deveni cu sens unic. Avantajele sunt multe şi urmăresc fluidizarea circulaţiei rutiere pe raza oraşului”, a afirmat primarul Minel Prina.

Un alt ţel al studiului de trafic ce urmează a fi aplicat în oraş urmăreşte identificarea de noi locuri de parcare ce ar putea fi amenajate.

“Oraşul ăsta are nevoie de străzi cu sens dublu, nu < unic >”

O parte dintre locuitorii urbei nu văd însă cu ochi buni iniţiativa primăriei. Astfel, aceştia consideră că municipiul ar avea mai degrabă nevoie de revenirea la sensurile duble deoarece oraşul este mic, iar numărul maşinilor – în creştere. În plus, sensurile unice deja introduse în oraş îi obligă pe şoferii autohtoni să facă ocoluri mari pentru a ajunge în locuri, altfel, foarte apropiate.

“Domne’, eu nu zic că nu sunt bune deloc sensurile unice, dar, ca şi şofer ce sunt de 23 de ani, într-un oraş ca Slatina o astfel de idee este mai degrabă proastă decât binevenită. Aşa ceva (sensuri unice, n.a.) ar trebui să bage doar pe unele străduţe unde e urgentă nevoie, nu pe arterele mari. După ce că avem numai două bulevarde, punem sens unic pe celelalte străzi din oraş ?? Ceva nu este în regulă, se bate cap în cap! Eu nu ştiu cum de cei de la primărie nu îşi dau seama !? Ar trebui să vorbească cu noi, cei care circulăm la volan zilnic de colo-colo prin oraşul ăsta şi suntem nevoiţi să facem ocoluri mari şi să consumăm inutil benzină aiurea ca să ajungem dintr-un loc, în altul, deşi poate că locurile astea sunt la doar 100-200 sute de metri, dar tu trebuie să faci câţiva kilometri din cauză că în zonă e sens unic. Eu zic că ar trebui să se gândească mai atent la treaba asta şi să nu facă mai mult rău vrând, poate, să facă ceva bun”, este de părere Adrian T., unul dintre taximetriştii din Slatina.

Reamintim că, în ultimii trei ani, mai multe artere importante din oraş au căpătat sens unic în intenţia municipalităţii de a fluidiza traficul rutier.
 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite