O membră a clanului Bercea a lovit cu maşina un copil de 4 ani, părăsind locul accidentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
accident

O tânără de 23 ani, nepoata interlopului Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, a accidentat luni-seara un copil de 4 ani, părăsind locul accidentului.

Totul s-a petrecut pe strada Nicolae Titulescu din Drăgăneşti-Olt, luni-seara, 26 iulie 2018, în jurul orei 20,05, femeia, Florina Anghel, 23 ani, lovind un copil de 4 ani care a traversat prin loc nepermis. Şoferiţa a părăsit locul accidentului, poliţiştii identificând-o în foarte scurt timp. Testată cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,33 mg/l alcool în aerul expirat.

„Copilul s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi a fost lovit de maşină. Evenimentul s-a petrecut pe strada Nicoale Titulescu din Drăgăneşti, ora 20,05“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, menţionând că şoferiţa a părăsit locul accidentului, fiind identificată la scurt timp după eveniment de către poliţişti şi condusă la audieri. Este cercetată pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului. Copilul, rănit uşor, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina cu ambulanţa.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite