Meşterii populari, păstrătorii unor tradiţii cu un viitor incert. Tinerii sunt impresionaţi, dar nu se ţin de meşteşug
0
Doi ceramişti, un cojocar şi un cioplitor în lemn s-au aflat în faţa tinerilor liceeni pentru a le explica drumul de la materia primă cu care lucrează până la lucrurile deosebite aduse într-o mini-expoziţie, dar şi istoria vechilor meşteşuguri. Tinerii, ca de fiecare dată, au fost impresionaţi, doar că, spun meşterii, interesul se pierde repede când se apucă de meserie.
„Să ne cunoaştem rădăcinile“ este un proiect amplu dezvoltat de Asociaţia „Prietenii Omului – Umanism Cultură“, una dintre componentele acestui proiect, o întâlnire „pe viu“ cu meşterii populari, desfăşurându-se la sfârşitul acestei săptămâni la Colegiul Naţional „Radu Greceanu“ din Slatina.
Tineri din cadrul liceului amintit, dar şi tineri invitaţi din Serbia şi Bulgaria, au stat de vorbă cu patru meşteri populari, curioşi să ştie cât de vechi sunt meşteşugurile pe care oamenii din faţa lor încă le practică şi cum s-au adaptat acestea vremurilor.
Întrebările n-au fost puţine, meşterii răspunzând cu plăcere, dar şi cu sentimentul că astfel de activităţi îi ajută pe tineri să-şi descopere rădăcinile, nu, însă, şi să se întoarcă, într-o formă sau alta, la acestea.
Asta pentru că cel mai mare regret al meşterilor populari, deopotrivă şi profesori ai Şcolii Populare de Arte şi Meserii Slatina, este că cei care la un moment dat par „prinşi“ de meşteşuguri îşi pierd interesul după o vreme, deşi, mulţi, chiar se dovedesc talentaţi.
„Pe vremuri, un astfel de cojoc avea fiecare femeie din sat“
Dumitru Liceanu a venit în faţa tinerilor cu mai multe cojoace, rodul a ani de trudă. Meşterul, de loc din Vădastra, care în 2015 a primit şi titlul de „tezaur uman viu“, este ultimul cojocar din judeţul Olt, iar faptul că nu are cui să lase meşteşugul îl macină de ani de zile. Tinerilor le-a vorbit mai puţin despre asta şi mai mult despre istoria obiectelor pe care le-a adus în faţa lor. „Pe vremuri, la sat fiecare femeie avea un astfel de cojoc. Îmi ia cam patru luni să-l fac“, spune cojocarul, care precizează şi un preţ de piaţă – aproximativ 600 de euro, asta pentru că acum aceste obiecte de îmbrăcăminte sunt achiziţionate strict de colecţionarii pasionaţi şi de artiştii populari. Tinerii se uită, se lasă cuceriţi de fineţea lucrăturii, mai pun una-două întrebări şi schimbă masa, curioşi să afle ce au de spus şi ceilalţi meşteri.
Ştefan Truşcă, recunoscutul olar din Oboga, le vorbeşte, printre altele, despre funcţionalitatea obiectelor care-i ies din mână. „Le-am spus copiilor că pe vremuri, şi nu chiar atât de vechi, nu existau sticlele din plastic, iar omul pleca la munca câmpului cu acest ulcior. Apa se păstra rece şi, totuşi, oamenii nu se îmbolnăveau. Au fost interesaţi să afle şi cum le realizăm, sunt curioşi. le-am povestit despre obiceiurile de nuntă, unde iarăşi aceste obiecte ocupau un loc important...“, spune meşterul.
Ionel Cococi, deja celebru pentru ceramica de Vădastra care a luat o amploare deosebită în urma unui proiect iniţiat în anul 2000, este poate cel mai vocal atunci când vine vorba de cine duce mai departe meseria. „Cel mai frecvent lucru care se întâmplă este plecarea peste hotare. Până la clasa a VII-a, a VIII-a îi mai ţii cumva, dar după, îşi pierd interesul. Până la urmă nici nu prea poţi să-i acuzi că nu stau să practice un meşteşug care le aduce un salariu minim pe economie, când lucrează pe şantierele străinilor şi câştigă mult-mult mai bine.“, spune meşterul ceramist, care, însă, nu renunţă şi-i „antrenează“ pe copii nu doar la Vădastra, în localitatea natală, unde şi are atelierul, ci oriunde este chemat.
Exclamaţii de admiraţie şi la standul meşterului în lemn Alexandru Stan. Obiectele sale, la fel de admirate, se mai cumpără astăzi din nostalgie. Tinerii stau un pic pe gânduri, se declară încântaţi de ce au văzut, cei din Serbia şi Bulgaria, mai mult, şi uimiţi că într-o altă ţară au şansa să descopere obiecte foarte asemănătoare cu ceea ce încă mai păstrează şi bunicii lor, însă puţini sunt cei care se duc cu gândul la aceste meşteşuguri ca la o sursă de venit. Mai speră, doar, că cineva va trece dincolo de curiozitate şi-şi va asuma să le ducă mai departe.
Se încarcă comentariile...
