Un medic ginecolog de la spitalul din Slatina a murit. Femeia a intrat în stop cardio-respirator la o săptămână după ce a născut gemeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
medic ginecolog bolocan

Minela Călinescu (37 ani), medic ginecolog la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina, se afla de aproximativ o lună în comă la spitalul din Craiova, unde a dat naştere copiilor săi, un băiat şi o fată.

Medicul de la spitalul din Slatina şi-a dorit enorm să ducă sarcina la bun sfârşit şi totul părea să evolueze bine, deşi i-a născut pe gemeni, un băiat şi o fată, la 32 săptămâni, la Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Craiova. 

La nici o săptămână de când a devenit mamă, Minela Călinescu a suferit un stop cardio-respirator, a fost resuscitată cu succes, însă a rămas de atunci în comă.

De la acel moment medicii au dus o luptă extraordinară pentru a o ţine pe doctoriţă în viaţă, deşi activitatea cerebrală s-a deteriorat masiv.

Decesul a survenit vineri, 14 februarie 2020. 

Minela Călinescu (fostă Bolocan), din Mehedinţi, a venit să lucreze la spitalul din Slatina, căsătorindu-se cu un slătinean. Şi-a dorit enorm să aibă copii, sarcina obţinând-o în urma unei fertilizări in vitro. Sarcina i-a fost urmărită de colegii din Craiova.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite