Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt face noi angajări din sursă externă. Se caută 23 de agenţi, înscrierile încep de luni. Lista posturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni, 3 octombrie, încep înscrierile pentru alte 23 de posturi de agenţi de poliţie pe care IPJ Olt îi angajează din sursă externă.

Calendarul de concurs începe luni, 3 octombrie 2016, cu depunerea cererilor.  „ Perioada pentru depunerea cererii este 3-7 octombrie 2016, înscrierile candidaţilor realizându-se pe structură, respectiv pe 21 posturi de ordine publică din mediul rural şi pe 2 posturi de conductori câini din mediul urban.“, anunţă IPJ Olt prin intermediul unui comunicat de presă. Există o singură opţiune, pentru că probele scrise se vor susţine simultan pentru toate structurile.

Iată şi lista posturilor disponibile la nivelul judeţului:

2 posturi vacante de ordine publică – mediul urban, de conductori câini:

- agent IV (şi conductor câini) – Poliţia municipiului Slatina;
- agent IV (şi conductor câini) – Poliţia municipiului Slatina.

21 posturi vacante de ordine publică – mediul rural, de ajutor şef post:

1.Postul de Poliţie Bobiceşti ajutor şef post - Secţia 1 Poliţie Rurală Bobiceşti
2.Postul de Poliţie Oboga ajutor şef post
3.Postul de Poliţie Voineasa ajutor şef post 
4.Postul de Poliţie Giuvărăşti ajutor şef post - Secţia 3 Poliţie Rurală Corabia
5.Postul de Poliţie Ianca ajutor şef post 
6.Postul de Poliţie Izbiceni ajutor şef post 
7.Postul de Poliţie Izbiceni ajutor şef post 
8.Postul de Poliţie Tia Mare ajutor şef post 
9.Postul de Poliţie Izvoarele ajutor şef post - Secţia 4 Poliţie Rurală Coteana
10.Postul de Poliţie Mărunţei ajutor şef post 
11.Postul de Poliţie Scărişoara ajutor şef post - Secţia 5 Poliţie Rurală Deveselu
12.Postul de Poliţie Stoeneşti ajutor şef post 
13.Postul de Poliţie Grădinari ajutor şef post - Secţia 6 Poliţie Rurală Găneasa
14.Postul de Poliţie Văleni ajutor şef post - Secţia 7 Poliţie Rurală Dăneasa
15.Postul de Poliţie Crâmpoia ajutor şef post - Secţia 8 Poliţie Rurală Perieţi
16.Postul de Poliţie Poboru ajutor şef post - Secţia 9 Poliţie Rurală Scorniceşti
17.Postul de Poliţie Brastavăţu ajutor şef post - Secţia 10 Poliţie Rurală Vişina
18.Postul de Poliţie Grădinile ajutor şef post 
19.Postul de Poliţie Vădăstriţa ajutor şef post 
20.Postul de Poliţie Vitomireşti ajutor şef post - Secţia 11 Poliţie Rurală Verguleasa
21.Postul de Poliţie Icoana ajutor şef post - Secţia 12 Poliţie Rurală Potcoava

Înălţimea - minimum 1,70 m bărbaţii şi 1,65 m femeile

Candidaţii care au încercat şi în primăvară să intre în structurile MAI ştiu, probabil, pe de rost care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească şi, mai mult, poate se şi pregătesc pentru acest concurs. Pentru persoanele interesate reamintim condiţiile impuse, care trebuie îndeplinite cumulativ:

a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic; aptitudinea/inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale M.A.I., printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. În situaţia în care se constată inaptitudinea pentru oricare dintre situaţii, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv. Evaluarea psihologică se susţine înaintea examinării medicale;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
f) îndeplinesc condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului;
g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
j) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
l) să aibă înălţimea de minimum 1,70 m bărbaţii şi 1,65 m femeile;
m) să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară.

Pe lângă condiţiile enunţate mai sus, candidaţii trebuie să îndeplinească şi următoarele condiţii de ocupare obligatorii prevăzute în fişa postului, după cum urmează:

Pentru posturile de ordine publică – mediul urban, de conductori câini:

- studii medii cu diplomă de bacalaureat.

Pentru posturile de ordine publică – mediul rural, de ajutor şef post:
- studii medii cu diplomă de bacalaureat;
- permis de conducere categoria „B”.

Nu pot fi recrutate în vederea încadrării directe ca poliţist, persoanele care se află în următoarele situaţii:
a) prin încadrare, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate dobândesc grade profesionale mai mici decât gradele militare echivalente deţinute în rezervă;
b) prin încadrare, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate dobândesc grade profesionale mai mari decât gradele profesionale maxime ale posturilor pentru care s-a organizat concurs.
Atenţie! – Nu se admit derogări de la niciuna dintre condiţiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunţ.
Candidaţii care au fost declaraţi "admis" la concursurile pentru ocuparea posturilor vacante prevăzute a fi încadrate cu poliţişti, nu trebuie să aibă, la încadrare, calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic.

Înscrierea candidaţilor se va face în perioada 03.10.2016 – 07.10.2016, între orele 09.00 – 15.00, la sediul I.P.J. Olt din municipiul Slatina, str. Mihai Eminescu  nr. 19.
Pentru date suplimentare puteţi accesa https://ot.politiaromana.ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs.

În primăvara acestui an IPJ Olt a scos de asemenea la concurs zeci de posturi de agent de poliţie, concurenţa pe post fiind extrem de mare şi situând judeţul în top-ul solicitărilor la nivel naţional. 

CITIŢI ŞI: Se caută poliţişti. IPJ Olt angajează 14 agenţi din sursă externă şi unul prin reîncadrare, sediul a fost luat cu asalt

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite