FOTO-VIDEO Prefectura Olt, fluierată de sindicaliştii de la Hidroserv Slatina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestatarii au avut în dotare fluiere de care s-au folosit... (Foto: Adevărul)
Protestatarii au avut în dotare fluiere de care s-au folosit... (Foto: Adevărul)

Aproximativ 60 de angajaţi de la societatea Hidroserv Slatina, afiliată Hidroelectrica, cu toţii membri ai sindicatelor Hidroserv şi Hidro-Olt, au protestat, vineri după-amiază, pe platoul din faţa Prefecturii Olt din municipiu faţă de măsurile de reorganizare ce vor fi puse în practică în acest an. Potrivit planurilor ce vor fi transpuse în practică, jumătate dintre angajaţii actuali vor deveni şomeri în acest an.

La protestul de astăzi din faţa sediului Prefecturii Olt nu au participat nici jumătate dintre sindicaliştii de la Hidroserv Slatina, iniţiatorii acţiunii. Astfel, doar aproape 60 de persoane şi-au făcut apariţia la locul şi la ora planificată pentru protest: 15.00. Imaginea numărului redus al participanţilor a fost salvată însă de vocalitatea acestora. Înarmaţi cu o portavoce şi fluiere, cei în cauză s-au folosit la maximum de “armamentul” din dotare, strict supravegheaţi însă de jandarmi şi poliţişti.

Oamenii au protestat ca urmare a anunţului făcut recent de către Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, care a declarat că va propune conducerii scoaterea la licitaţie a tuturor lucrărilor din sistemul hidroenergetic, lucrări efectuate până acum de filialele Hidroserv, şi disponibilizarea a jumătate din totalul salariaţilor. În fapt, procesul de concediere va afecta opt Hidroserv-uri din ţară, printre acestea aflându-se şi filiala din Slatina. Procesul de reorganizare a demarat în ţară în unele oraşe din data de 8 martie şi este cauzat de costurile nejustificate înregistrate.

    

“Nu ştim ce va fi, dar de bine în niciun caz…”

“Vrem să ne păstrăm locurile de muncă, nu altceva, să avem ce pune pe masă la familii, acasă. Vrem să muncim, nu să cerşim. Ne-au fost afectate deja drepturile salariale cu 20 %, ni s-au tăiat din sporuri, ni s-a scurtat programul săptămânal de muncă în sensul că muncim doar patru zile faţă de cinci câte aveam înainte, şi, deci, asta înseamnă şi bani mai puţini. Unii dintre noi suntem aproape de pensionare şi nu ne mai angajează nimeni dacă suntem concediaţi acum. Nu ştim ce va fi, dar de bine în niciun caz şi nu este corect pentru că ce se urmăreşte este închiderea acestei societăţi care lucra pentru stat ca să facă loc la anumite firme”, au spus protestarii.

Printre principalele măsuri de reorganizare a societăţii se află disponibilizarea a 800 dintre cei 2.500 de salariaţi existenţi în prezent până la 31 decembrie. Concedierile ar trebui să aibă loc în 2 etape: 500 persoane până la sfârşitul acestei luni, respectiv 300 persoane până la sfârşitul anului. Disponibilizaţii ar urma să primească între 7-12 salarii compensatorii, în loc de 48 de salarii, câte sunt prevăzute expres în contractul colectiv de muncă.

Mitingul sindicaliştilor Hidroserv Slatina s-a desfăşurat între orele 15.00 - 17.00 şi nu s-au înregistrat incidente. O delegaţia a protestarilor s-a prezentat în faţa prefectului Eugen Ionică, căruia i-au lăsat lista cu revendicările lor.
 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite