FOTO Cine este femeia care a alertat Poliţia în cazul crimelor din Caracal cu mesajul că Alexandra ar fi în viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeia care a pus pe jar Poliţia, miercuri la prânz, cu mesajul că Alexandra Măceşanu ar fi în viaţă este Florina Alexandra Ciobanu şi trăieşte, potrivit informaţiilor de pe pagina sa de Facebook, în Limassol, Cipru.

Conform informaţiilor publice de pe pagina sa de Facebook, Florina Alexandra Ciobanu este din Băile Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, a terminat Colegiul Naţional „Nicolae Titluescu“ din Pucioasa şi a urmat cursurile Universităţii Valahia din Târgovişte.

Potrivit aceloraşi informaţii, este căsătorită, iar în prezent trăieşte în Limassol, al doilea oraş ca mărime din Cipru.

Unele dintre postările sale publice de pe Facebook au conţinut umanitar. Jurnaliştii Adevărul au încercat să o contacteze, dar până la publicarea acestei ştiri nu am primit răspuns. 

Miercuri la prânz, poliţiştii au pornit pe o nouă pistă în cazul crimelor de la Caracal, după ce au primit un mesaj în care se menţiona că Alexandra Măceşanu este în viaţă, în podul unei case, şi că riscă să moară de foame şi de sete.

Mesajul a fost primit de o femeie din Caracal care a alertat Poliţia. 

„Faceţi ceva, Alexandra trăieşte, este în podul unei case, legată, la trei case distanţă de casa criminalului, cu nişte sălcii pletoase în spatale casei şi ea va muri de foame şi de sete!“, este mesajul primit de Poliţie miercuri la prânz.

La ora transmiterii acestui material, poliţiştii au pornit pe această nouă pistă, verificând mai multe case din vecinătatea lui Gheorghe Dincă, dar nu au găsit nimic. 

Un vecin a cărui casă a fost perheziţionată spune că anchetatorii au căutat prin casă şi prin pod.

„M-au rugat dacă sunt de acord să le deschid să se uite puţin în pod şi prin curte. Nu suntem în relaţii bune (cu Dincă n.red). Nu intra la mine vecinul, nu intram la el, nu suntem în relaţii bune. Vă daţi seama că se ferea de mine. Asta e faţa lui adevărată, ştiam că e om violent”, a declarat vecinul în curtea căruia s-au făcut verificări.

Te-ar putea interesa şi:

VIDEO Intervenţia intempestivă a Poliţiei în cazul crimelor de la Caracal după primirea mesajului că Alexandra ar fi în viaţă

Mesaj primit de Poliţie în cazul crimelor de la Caracal: „Faceţi ceva, Alexandra trăieşte, este în podul unei case la trei case distanţă de cea a lui Dincă“

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite