FOTO  Cinematograful din Balş, închis de ani de zile, se degradează de la o zi la alta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţie paradoxală în oraşul Balş din judeţul Olt, acolo unde singurul cinematograf al urbei, deşi închis de 15 ani, face ca la sediul primăriei să se adune reclamaţii tot mai multe. Acestea sunt depuse de locatarii blocului la parterul căruia se află cinematograful, care, închis fiind, a ajuns într-o stare avansată de degradare. Autorităţile locale se chinuie fără succes să intre în posesia acestuia, dar stăpânii de la RomâniaFilm sunt “muţi”.

Locuitorii din Balş aşteaptă de ani de zile ca singurul cinematograf din localitate, inaugurat în anul 1980, să fie repus în funcţiune. Din păcate, deşi acesta se află în centrul urbei, la parterul unui bloc, el este închis de mai bine de 15 ani de către proprietar, “concernul” RADEF RomâniaFilm. Primăria şi-a exprimat deja intenţia în mod repetat de a intra în posesia acestuia şi a-l moderniza cu fonduri europene, doar că proprietarul cinematografului amână de ani de zile în mod nejustificat şi greu de înţeles de către autorităţile locale şi locuitorii urbei să îl înstrăineze.

Din cauza acestei tergiversări greu de înţeles pentru o minte normală, cinematograful se degradează de la o zi la alta. În fapt, acesta a ajuns într-o stare atât de avansată de degradare încât o parte dintre locuitorii urbei, dar şi locatari ai blocului unde se află sala de cinema, au ajuns să depună reclamaţii peste reclamaţii la Primărie solicitând luarea unei măsuri care să ducă la rezolvarea situaţiei. Sesizările vorbesc, printre altele, despre mirosul pestilenţial emanat dinspre cinematograf spre apartamentele din blocul cu pricina, dar şi către strada principală a urbei.

“Noi tot încercăm de câţiva ani să intrăm în posesia acestui cinematograf deoarece este singurul din oraş. Avem planuri mari pentru el, dar proprietarii – cei de la RomâniaFilm – par foarte îndărătnici şi parcă nu au ochi pentru solicitările noastre repetate. Avem o corespondenţă intensă cu ei, dar totul pare în van. Le-am trimis solicitări repetate în care le-am spus despre reclamaţiile oamenilor pe acest subiect în sensul că oamenii se plâng nu neapărat pentru faptul că vor să aibă un cinematograf funcţional în oraşul lor, cât pentru că afectează zona cu pricina deoarece nimeni nu a mai intrat acolo de ani de zile. Nu ştim ce planuri au cei de la RomâniaFilm cu acest obiectiv, dar noi avem planuri mari şi vrem să-i menţinem destinaţia iniţială de cinematograf. Oricum, noi nu renunţăm la acest obiectiv”, a declarat edilul Balşului, Mădălin Teodosescu.

“Este o bătaie de joc!...”

Bălşenii sunt dezamăgiţi de faptul că nu au măcar un cinematograf funcţional în oraş. Aceştia îşi amintesc cu nostalgie de anii de dinainte de 2000 când acesta a fost închis. 

“Veneam cu prietenii la cinema în fiecare săptămână, asta pentru că nici nu aveam alte alternative. Nu conta ce film rula, lumea venea oricum la film şi sala se umplea, să ştiţi, nu erau doar câţiva oameni, ba veneau chiar şi din satele apropiate. Eu, unul, chiar nu pot să înţeleg de ce nu se pune piciorul în prag pe tema asta, altfel pare ceea ce este: o bătaie de joc. Au trecut, cred, aproape 12-13 ani de când nu s-a schimbat nimic şi aşa ceva e jalnic”, este de părere Bogdan Dan, din Balş.

Reprezentanţii autorităţilor locale au precizat că trebuie efectuată o expertiză tehnică a blocului unde se află amplasat cinematograful, dar se ştie deja, la acest moment, că mai bine de 80% din mobilier şi instalaţiile electrice şi sanitare sunt distruse. Planul oficialilor autohtoni prevăd transformarea acestui obiectiv într-un modern cinematograf cu 300 de locuri şi tehnologie 3D. Totul ar urma să fie realizat cu fonduri europene. Dacă predarea efectivă a sălii de cinema ar avea loc în acest an, visul autorităţilor locale ar putea deveni realitate în circa doi ani. Reprezentanţii RADEF RomâniaFilm nu au putut fi contactaţi pentru a comenta situaţia.
 

Mai puteţi citi:

Greu şi la simulări: Un elev din Balş a fost surprins copiind

Balşul va avea un Muzeu al Olăritului

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite