Femeie evacuată cu poliţia din şedinţa Consiliului Local Corabia: „Sunt supăraţi că am reuşit să strâng semnături pentru plantarea de copaci“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie venită să susţină un proiect în plenul Consiliului Local Corabia, judeţul Olt, a fost evacuată cu poliţia, la ordinul primarului, pe motiv că „tulbură desfăşurarea şedinţei".

În oraşul în care copacii sunt mutilaţi pentru a face loc bordurilor, Corabia, judeţul Olt, un cetăţean venit să suţină un proiect pentru care a strâns semnăturile necesare a fost evacuat din sala de şedinţă cu patrula mixtă de jandarmi şi poliţişti. Primarul Iulică Oane a fost cel care a chemat poliţiştii. El a semnalat că „un cetăţean tulbură desfăşurarea şedinţei de consiliu local“ convocată pentru marţi, 31 octombrie 2017.

Mihaela Safta, cetăţeanul evacuat, spune că şi-a anunţat încă de ieri, luni, 30 octombrie 2017,  intenţia de a participa la şedinţă, solicitând în scris să intervină la anumite puncte de pe ordinea de zi. Pentru a face acest lucru a invocat, astăzi, la „locul faptei“, chiar prevederile regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului local Corabia, care permite cetăţenilor să transmită puncte de vedere la fiecare proiect. Când, în schimb, a dorit efectiv să intervină, i s-a interzis, spune Mihaela Safta.

„Am aşteptat cuminte, am ridicat mâna să intervin, de fapt, am stat numai cu mâna pe sus, şi nu mi-au dat voie. Am invocat articolul 132 al regulamentului votat chiar de ei, s-a produs o larmă generală, au trimis după regulament, să-l studieze, în sfârşit, până la urmă au sunat la poliţie, pe motiv că tulbur liniştea. Aaa, să nu vă mai spun că, la un moment dat, au supus la vot să fiu declarată persona non grata, şi am şi văzut nişte mâini ridicate pe-acolo“, a declarat Safta.

Totul a pornit de la un proiect al corăbiencei de a se planta pe un teren de la marginea oraşului, în cartierul Siliştioara, după ce din oraş zeci de copaci au fost puşi la părmânt, aproximativ 140 de stejari. La plantare ar urma să participe toţi corăbienii interesaţi, o parte dintre aceştia chiar oferindu-se să cumpere puieţi. Pentru a promova proiectul, Mihaela Safta avea nevoie de semnături, astfel că în două săptămâni a strâns 760. Când totul a fost gata, a mers să depună dosarul la consiliul local, iar de aici, nebunia.

„Trec peste faptul că în timpul campaniei mele de strângere a semnăturilor dânşii desfăşurau o adevărată campanie de dezinformare, spunându-le oamenilor că vor fi puşi să plătească pomii şi tot felul de nebunii“, a mai spus Safta, care pe liste are şi semnături ale unora dintre consilierii din Corabia.

„Au semnat pentru asta, mi-au spus că mă susţin, dar că nu va avea succes. Dar în consiliu n-au zis nimic“, a spus Safta. Cât despre motivul supărării aleşilor care au dispus evacuarea din sală, Mihaela Safta are o explicaţie: „Sunt supăraţi că am reuşit să strâng semnăturile, cred că asta este. Oricum, lucrurile nu vor rămâne aşa, îi vom planta, asta cu siguranţă. Sunt hotărâtă să-i dau în judecată pentru cele întâmplate astăzi, să vedem ce iese“, a mai spus Safta.

„Preşedintele este suveran în cadrul şedinţei, a procedat complet legal. Doamna a intervenit fără să i se dea voie, a fost atenţionată, după care s-a apelat la poliţie. Cred că va primi şi o amendă“, a declarat unul dintre participanţii al şedinţă, care n-a dorit, însă, să fie citat oficial.

În sala de consiliu s-au prezentat, într-adevăr, membrii unei patrule mixte de poliţişti şi jandarmi, care au însoţit-o pe Mihaela Safta afară, fără să fie nevoie să se intervină în forţă.

„ În ziua de 31.10.2017, în jurul orelor 10.00, patrula mixtă de ordine publică a fost redirecţionată de către Dispeceratul Poliţiei Corabia la primăria oraşului, unde avea loc şedinţa Consiliului Local. Potrivit apelului telefonic primit în Dispeceratul Poliţiei Corabia, o persoană de sex feminin tulbura buna desfăşurare a şedinţei Consiliului Local.

Patrula mixtă s-a prezentat la faţa locului şi a procedat la identificarea şi legitimarea persoanei în cauză, care în urma solicitării patrulei a parăsit sala de şedinţe. Nu au fost aplicate sancţiuni contravenţionale.“, este răspunsul oficial oferit de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Olt cu privire la cele întâmplate.
Mihaela Safta a postat pe contul său de Facebook şi un filmuleţ realizat la ieşirea din sala de şedinţe, care poate fi văzut AICI.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite