UPDATE Cod roşu de intervenţie la Voineasa. Un microbuz în care se aflau 15 elevi s-a răsturnat. Trei victime au ajuns la spital VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
S-a activat planul roşu de intervenţie FOTO: ISU Olt
S-a activat planul roşu de intervenţie FOTO: ISU Olt

Un accident de circulaţie cu 17 persoane implicate, conform primelor informaţii, s-a petrecut în această dimineaţă la Voineasa, judeţul Olt.

UPDATE: Planul Roşu de intervenţie a fost ridicat la ora 8,27, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, plt. maj. Alin Băsăşteanu. La faţa locului s-au deplasat în această dimineaţă, având în vedere că s-a anunţat un accident rutier cu 17 persoane implicate, patru echipaje SMURD, patru ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt, precum şi o autospecială pentru victime multiple. Din fericire doar trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, una dintre acestea suferind răni mai grave. Victimele, fete cu vârste între 15 şi 16 ani, au fost preluate conştiente, fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.

„E vorba de un microbuz de transport în comun, al unei firme din Piteşti. Ce s-a întâmplat exact nu ştim, pentru că nu poate fi vorba de strat de zăpadă, nici nu avea doi centimetri, de-abia începuse să ningă. Copiii sunt bine, o fată s-a lovit mai rău, o alta a făcut atac de panică. Mergeau la şcoală, la Balş„, a declarat un funcţionar din cadrul Primăriei Voineasa.

VIDEO

Un microbuz plin u 15 elevi s-a răsturnat la Voineasa 

Dacă salvatorii şi-au încheiat misiunea, poliţiştii cercetează acum împrejurările în care s-a produs accidentul.

UPDATE: În microbuz, alături de şofer se aflau 15 elevi, cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani, însoţiţi de un profesor. Aceştia se deplasau de la Voineasa către Balş. Victimele sunt trei fete, cu vârste cuprinse între 15 şi 16 ani, care au fost transportate la Spitalul Judeţean Slatina, o fată de 15 ani suferind răni mai grave, iar colegele sale, traumatisme cranio-cerebrale de diverse grade.

VIDEO

Trei elevi au ajuns la spital în urma accidentului de la Voineasa

Ştirea iniţială

S-a declanşat codul roşu de intervenţie, anunţându-se că în microbuzul care s-a răsturnat în satul Racoviţa, comuna Voineasa, judeţul Olt, se aflau 15 copii şi doi adulţi. 

accident voineasa

Conform primelor informaţii, este vorba de trei răniţi, transportaţi la spital. La faţa locului s-au deplasat patru echipaje SMURD şi patru ambulanţe, precum şi autospeciala pentru victime multiple. Ştire în curs de actualizare.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite