Cine şi cum ar putea beneficia de ajutorul de 15.000 euro pentru producerea de roşii. Producător: „Sperăm să nu fie o gogoriţă electorală“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorii de tomate în solarii, cărora li s-a promis un sprijin de 15.000 euro în cinci ani, se tem că, în forma în care este supus dezbaterii actul normativ, nu vor avea acces la bani nici 10% din ei.

„Cred că s-au trezit că e un efort financiar uriaş să-şi pună în practică toate promisiunile şi acum caută fel de fel de chichiţe să limiteze numărul de beneficiari“, spun producătorii de tomate în spaţii protejate, cei cărora Guvernul le-a promis un ajutor de câte 3.000 euro/an, suma maximă acordată putând ajunge la 15.000 euro, dacă deţin cel puţin 1.000 m.p. de spaţiu protejat pentru producerea tomatelor, iar roşiile astfel produse le pun pe piaţă.

La acest moment se află în dezbatere publică proiectul hotărârii de Guvern „pentru aprobarea schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate”, beneficiarilor, condiţiilor de eligibilitate, modului de acordare a ajutorului de minimis, a valorii anuale totale a acestuia, precum şi modalităţile de verificare şi control“. Forma este însă aspru criticată de producători.

„Noi avem la acest moment o serie de nelămuriri, de nemulţumiri legate de acest proiect, pe care le-am înaintat ministerului. Nu e vorba numai de noi, de aici, din Olt, ci de fermieri din întreaga ţară. Şi direcţiile agricole, în urma semnalelor primite, au transmis observaţii şi propuneri, care, sperăm noi, se vor regăsi în forma finală“, spune liderul Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, Ion Păunel, care acuză că prin forma propusă micii fermieri, fermele de familie, sunt dezavantajaţi.

Care sunt nemulţimirile

O primă nemulţumire a fermierilor este legată de faptul că ajutorul va fi acordat sub forma unei scheme de minimis, nu ca ajutor de stat, cum s-a transmis iniţial, fapt care face ca sumele acordate să fie cumulate cu alte ajutoare de minimis, împreună trebuind să nu depăşească 15.000 euro. „Este cazul acelor ajutoare care se dau în caz de calamitate. Acum sumele împreună trebuie să nu depăşească această sumă“, spun fermierii, care arată cu degetul către crescătorii de porci, spre exemplu, care vor primi, cum sperau şi ei, ajutorul promis ca ajutor de stat, nu ca sprijin de minimis.

O altă nemulţumire este legată de perioada stabilită pentru depunerea documentelor care să ateste punerea pe piaţă a tomatelor obţinute în spaţii protejate. „Cine produce în România tomate în ianuarie, ce naiba, nu mai ştim agricultură? Câţi vor putea să îndeplinească această condiţie, anume de a pune pe piaţă cel puţin 2 tone de tomate până la sfârşitul lunii mai, când majoritatea încep recoltarea spre finele lunii mai, iar producţia mare în nici un caz nu se face la început?! Mâncăm până în iulie tomate cultivate în spaţii protejate, de-abia atunci apar producţiile din câmp, pentru că s-a motivat că, dacă s-ar decala perioada, am putea să comercializăm tomate produse în câmp şi să luăm sprijin pentru cele din spaţii protejate. Mai mult, pentru al doilea ciclu se stabileşte ca perioadă luna decembrie, când, iarăşi, este prea târziu. Sensul ajutorului ar fi fost să ne ajute să ne dezvoltăm, să investim în instalaţii de încălzire moderne, să devenim competitivi pe piaţă, nu să ne împiedice să accesăm aceste fonduri. Sperăm să nu fie o gogoriţă electorală, pentru că sub această formă undeva la 10% dintre producători ar avea acces la bani“, spune Păunel.

Cine beneficiază

Schema de ajutor de minimis – spune art. 4 (1) din proiectul aflat în dezbatere pe site-ul Ministerului Agriculturii -  se acordă întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, pentru susţinerea produsului tomate în spaţii protejate.

Alineatul (2) aduce în continuare alte precizări: „prevederile prezentei scheme se aplică întreprinderilor/întreprinderilor unice definite la art. 3, care exploatează culturi de tomate în spaţii protejate, respectiv:

a) producătorilor agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, valabil până la data plăţii ajutorului de minimis;

b)producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.


Condiţii

Şi la capitolul „Condiţii“ fermierii au nelămuriri, neştiind dacă există şi o suprafaţă maximă eligibilă.  Proiectul prevede următoarele criterii de eligibilitate, care trebuie îndeplinite cumulativ:

a)să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minim 1000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă indicator cu dimensiunile de circa 300 x 400 mm, pe care să se găsească inscripţia ,,Suprafaţă beneficiară a Programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate, în anul 2017, conform cererii numărul ……………., din Registrul unic de la Direcţia pentru agricultură a judeţului……………./Municipiului Bucureşti”; 

b) să obţină o producţie de minim 2 kg tomate/mp şi să valorifice o cantitate de tomate de minim 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafaţa prevăzută la litera a);

c)să fie înregistrati în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate în anul 2017;

d) valorificarea producţiei prevăzute la lit.b) se face în perioadele ianuarie-mai inclusiv şi noiembrie - 20 decembrie, inclusiv.

Rămân, însă, mai multe întrebări fără răspuns. „Care este suprafaţa pentru care se face plata ajutorului de minimis? În proiect se vorbeşte doar despre o suprafaţă minimă de 1.000 de metri pătraţi de spaţiu protejat, însă nu şi dacă există o suprafaţă maximă eligibilă. Mai mult, dacă fermierul cultivă 2.000-3.000 de metri pătraţi, sprijinul se acordă pentru 1.000 de mp, pentru toată suprafaţa sau fermierul nu este eligibil pentru că depăşeşte suprafaţa de 1.000 de mp?“, se întreabă aceştia. Nelămuriri mai sunt legate şi de vechimea exploataţiei, pentru că nu se precizează dacă au acces inclusiv exploataţiile înfiinţate în acest an, dar şi de posibilitatea de a cumula mai multe ajutoare (ex – dacă fermierii care beneficiază de sprijinul cuplat pentru cultura de legume în sere şi solarii sunt eligibili şi pentru ajutorul de minimis pentru cultura de roşii, cultură care este inclusă şi în schema de la APIA pentru care, anul trecut, cuantumul a fost de 12.791,29 euro/ha.).

Cum se accesează sprijinul

Fermierii interesaţi de accesarea acestui sprijin, care au verificat dacă îndeplinesc condiţiile impuse de legislaţie, depun o cerere de înscriere în Program prin care solicită înregistrarea în Registrul unic pentru accesarea Programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate (cerere-tip), însoţită de următoarele documente:

a) copie a B.I./C.I. al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială şi o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal;

b) copie a atestatului de producător;

c)copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, după caz în cazul persoanelor juridice, precum şi copie a B.I./C.I. al/a împuternicitului persoană fizică, după caz;

d)dovadă cont activ bancă/trezorerie;

e)adeverinţa în original, care să ateste, conform înscrisurilor din registrul agricol, suprafaţa de teren utilizată de solicitant în anul 2017 în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosinţă asupra terenului în cauză;

f)declaraţie pe propria răspundere, conform modelului prevăzut în anexa nr.2 4.

În cazul în care fermierul exploatează în scopul obţinerii de tomate în spaţii protejate suprafeţe în mai multe judeţe, cererile se depun la direcţia agricolă din fiecare judeţ, însă plata, în urma verificărilor efectuate, se va face prin intermediul direcţiei agricole din judeţul unde există suprafaţa cea mai mare.

Când ar urma să se facă plata

Termenele stabilite de legiuitor pentru depunerea documentelor care atestă comercializarea tomatelor obţinute în spaţii protejate, termene de care depinde şi plata ajutorului, sunt o altă nemulţumire. Producătorii spun că perioada stabilită pentru primul ciclu de producţie, ianuarie – mai, este nerealistă, ca şi cea pentru ciclul II, noiembrie-decembrie, pentru că nu ţine seamă de tehnologia de cultură a tomatelor din România. „ Valorificarea producţiei prevăzute la lit.b) se face în perioadele ianuarie-mai inclusiv şi noiembrie - 20 decembrie“, prevede actul normativ, iar producătorii spun că cel puţin perioada pentru primul ciclu este imposibilă şi că a fost fixată nu în scopul de a ajuta producătorii autohtoni să-şi îbunătăţească tehnologia şi să ajungă să vină pe piaţă, din ce în ce mai devreme cu produsele, ci să limiteze numărul potenţialilor beneficiari.

Banii acordaţi drept sprijin, echivalentul în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, valoarea totală neputând depăşi 15.000 euro, se acordă într-o singură traşă doar după ce au fost depuse documentele care atestă comecializarea producţiei minime impuse în perioadele menţionate. Chiar şi legat de acest spect există neclarităţi, fermierii opinând că ar fi oportună, pentru a fi un sprijin real pentru tehnologizare, plata celor 15.000 euro într-o singură tranşă, nu în tranşe egale de 3.000 euro/an

Până aici însă, aşa cum este şi firesc, acceptă producătorii, vor trece prin mai multe verificări ale funcţionarilor direcţiilor agricole, inclusiv vizite în teren în perioada de înfiinţarea a culturii şi la înflorire.

CITIŢI ŞI: Iarna fermierilor şi pregătirile pentru primăvară: „Roşiile sunt ca nişte copii, nu poţi să le laşi şi să pleci“

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite