Boala cu mortalitate de sută la sută. Medic: „Scapi dacă vii atunci!“
0Îndeosebi în oraşele mari, care încă nu au rezolvat problema animalelor fără stăpân, secţiile de boli infecţioase ale spitalelor sunt asaltate de pacienţi în cazul cărora, dacă se confirmă boala, lucru care se întâmplă, din fericire, rar, şansele de supravieţuire sunt nule.
Rabia este o boală infecţioasă care afectează sistemul nervos (creierul şi măduva spinării), are o evoluţie rapidă şi duce invariabil la deces. Este determinată de virusul rabic, transmis de la animalele cu sânge cald la om, şi poate fi prevenită prin vaccinare.
„În secţia noastră vaccinul antirabic este cel mai folosit. Rabia, din păcate, este o boală mortală. N-am văzut niciun pacient cu rabie care să fi scăpat“, spune Andreea Udrea, medic specialist boli-infecţioase. Virusul care determină rabia, sau turbarea, cum este boala cunoscută în popor, rezistă la temperaturi scăzute şi la uscăciune, în schimb este sensibil la lumină, căldură, alcool, acizi tari etc. Virusul poate fi transmis de câini, pisici, animale sălbatice etc., însă există şi cazuri atipice, spune medicul.
„Aici a fost un caz acum 10 ani, despre care am auzit doar, nu eram în spital, al unui copil lovit cu ciocul de un cocoş, în ochi. S-a dovedit că avea rabie, iar deznodământul a fost... Şansa pacientului este aceea de a ajunge la timp, când nu apar simptomele. Aici intervine însă, din punctul meu de vedere, o altă chestiune: ar trebui vaccinate animalele, atunci când vorbim de exemplu de animalele din gospodărie. Dacă este vaccinat căţelul, nu face boala, dacă nu face boala, nici nu are ce să transmită“, este de părere specialistul.
Pacienţii care ajung însă în situaţia de a primi fie vaccinul, fie serul antirabic, sau şi una şi alta, vin în contact cu animalele în cele mai diverse situaţii, iar contactul cu animalele sălbatice are cel mai mare potenţial de pericol. Hotărâtor este însă momentul în care se prezintă la medic.
Când se administrează vaccinul
Dacă pacientul prezintă deja simptome de boală, demersul este, practic, tardiv, aceasta însemnând că boala deja evoluează. Simptomele pot să apară într-un interval cuprins între câteva zile şi un an, însă în cele mai multe cazuri se manifestă la 4-6 săptămâni de la muşcătură sau contactul cu saliva animalului infectat.
Primele simptome sunt, de obicei, durerea şi amorţeala la nivelul muşcăturii, urmate de alte simptome prea puţin specifice: tuse sau senzaţie de uscăciune, febră, furnicături sau mâncărime la nivelul plăgii, stare de anxietate. Când boala evoluează simptomele se complică şi cu spasme musculare la nivelul feţei, al diafragmei, convulsii, frică, anxietate, halucinaţii, comă, paralizie, fluctuaţii mari ale temperaturii corpului etc.
Boala evoluează diferit şi în funcţie de profunzimea muşcăturii, de zona corpului. „Scapi dacă vii atunci. Virusul urmează traiectul nervos. Cu cât este mai aproape de cap, să spunem pe înţelesul tuturor, cu atât e mai rău. Muşcăturile la faţă, la gât sunt cele mai periculoase“, spune medicul Andreea Udrea.
Conduita preventivă în urma unui contact potenţial infectant este însă singura cale de a nu ajunge la deznodământul expus de medici. Dacă prezentarea la medic se face imediat după producerea evenimentului acesta va fi în măsură să aprecieze necesitatea administrării vaccinului antirabic.
„Eu, personal, am o reţinere la vaccinarea antirabică, dacă se poate urmări animalul. Dacă există această posibilitate, recomanzi urmărirea în următoarele 14 zile, pentru a vedea dacă are sau nu boala, bineînţeles urmând toate celelalte indicaţii referitoare la îngrijirea plăgii etc., pentru că toate aspectele sunt importante. Pentru că un animal turbat nu poate trece neobservat, un câine cu rabie nu e un câine obişnuit. Nu poate să înghită, îi curge saliva din gură, este agitat, ochii îi sunt injectaţi, asta în formele severe. Când, însă, animalul a dispărut, a murit, nu-l poţi urmări, se începe administrarea. Prima dată serul antirabic, cu efecte din orele următoare, pentru că în cazul în care e vorba de rabie, până îşi face vaccinul efectul…“, explică medicul.
Administrarea serului antirabic, ceea ce reprezintă inocularea de anticorpi deja formaţi, asigură protecţia pentru primele două săptămâni, până când va începe să acţioneze vaccinul. Vaccinul post-expunere se administrează, la rândul său, în cinci doze.
Serul se administrează şi în cazurile în care nu sunt semne că animalul ar fi bolnav, dacă muşcăturile sunt aproape de zona capului, sunt multiple, grave etc.
Vaccinarea după expunerea la pericol are rolul de a preveni dezvoltarea infecţiei şi are efect dacă vaccinul se administrează înainte de apariţia simptomelor, ajutând sistemul imun să combată boala în stadiile incipiente.
Oportunitatea administrării vaccinului o stabileşte medicul, în funcţie de riscul de expunere la virusul rabic. Vaccinarea se mai poate face şi preventiv, conform unei scheme specifice, dacă urmează deplasări în zone cu potenţial endemic.
CITIŢI ŞI:
Top 5 afecţiuni care se manifestă iarna. Unele pot fi mortale
Se încarcă comentariile...
