Alimentele pe care le ţii de obicei la frigider şi care se păstrează mai bine la temperatura camerei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O listă întreagă de produse pe care te grăbeşti să le păstrezi la frigider îşi pierd proprietăţile atunci când sunt păstrate la temperatură scăzută.

Categorii întregi de alimente pe care le păstrăm de obicei la frigider nu-şi au locul acolo. Unele îşi schimbă gustul la temperaturi scăzute, altele nu mai au aceleaşi calităţi nutritive.

Legumele precum roşiile, castraveţii şi cartofii sunt pe lista alimentelor care nu au ce să caute la rece. Dacă poate cartofii nu-i păstraţi la frigider, roşiile şi castraveţii, cel mai probabil, mai ales pe timpul verii, aici le vom găsi. Este o greşeală. Castraveţii se înmoaie rapid şi îşi modifică gustul, la fel şi roşiile, prin urmare aceste produse se recomandă să fie consummate în decurs de trei zile, timp în care le păstrăm la temperatura camerei, într-un spaţiu răcoros şi întunecat. Fasolea verde îşi pierde proprietăţile la frigider, prin urmare, dacă dorim să o consumăm mai târziu, cea mai bună metodă este congelarea.

Nici fructele nu se simt toate foarte bine la rece. Bananele se vor înnegri, deşi îşi vor păstra gustul, iar avocado, dacă nu este copt, se va înmuia. Îl putem păstra, însă, la frigider din momentul în care s-a copt, iar dacă am folosit doar jumătate, vom păstra cealaltă jumătate la rece. Fructele tropicale se vor strica şi ele rapid la frigider.

Fructele care pot fi ţinute la frigider se recomandă să le învelim în şerveţele de hârtie care să absoarbă umiditatea, sau să le poziţionăm în sertare bine uscate.

Contrar anumitor sfaturi, nici cafeaua nu se păstrează mai proaspătă la frigider, din contra, umezeala putând să-i altereze şi ei proprietăţile. Ciocolata îşi schimbă şi ea gustul şi, păstrată la rece, şi aspectul, pe suprafaţa acesteia apărând pete albicioase. Este, de fapt, grămisea ieşită la suprafaţă.

Ketchupul poate fi păstrat la frigider, însă nu este neapărat o greşeală dacă l-aţi uitat pe masa din bucătărie, pentru că oţetul din compoziţie va preveni alterarea.

Ca o regulă generală, atunci când aveţi dubii, produsele ar trebui păstrate exact în mediul în care le găsiţi expuse în supermarket, informaţiile de pe etichetă fiind de asemenea o bună sursă de a vă ghida.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite