Accident cu un rănit şi două maşini avariate la Slatina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat a ajuns, în această dimineaţă, la Spitalul Judeţean din Slatina, după ce a fost victima unui accident de circulaţie produs pe raza oraşului. Din primele cercetări, accidentul s-a produs ca urmare a zăpezii şi gheţii de pe carosabil. Două maşini au fost avariate serios în incidentul rutier menţionat.

Accidentul rutier a avut loc în jurul orelor 08-50, pe bulevardul Nicolae Titulescu din municipiu. Iulian D. (24 de ani), din localitate, se afla la volanul unui autoturism la ora amintită când, la un moment dat, pentru că nu a adaptat viteza la condiţiile meteo şi de drum - partea carosabilă fiind acoperită cu zăpadă şi gheaţă, nu a putut opri autoturismul la timp şi a intrat în coliziune cu autoturism staţionat pe aceeaşi direcţie de mers.

“În urma coliziunii dintre cele două autoturisme a rezultat rănirea unui bărbat, Dragoş P., în vârstă de 26 ani, din municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, care se afla ca şi pieton în spatele autoturismului staţionat. Victima a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina”, a declarat comisar-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.
      
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negative. De asemenea, acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Mai puteţi citi:

Olt: Bărbaţi arestaţi pentru trafic de minore în Spania

Nouă persoane din judeţul Olt riscă închisoarea pentru furt de energie electrică

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite