Şapte suspecţi de trafic de droguri din lotul “Liceenilor” de la Slatina, arestaţi pentru 30 de zile
0
Tribunalul Olt a fost de acord, miercuri seară, cu emiterea de mandate de arestare preventivă pentru şapte suspecţi din lotul "Liceenilor”, grupul de 74 de persoane din Slatina format din liceeni şi nu numai care, marţi – 20 mai, au fost ridicaţi cu “mascaţii” direct de la ore sau de la domiciliu într-un amplu caz de trafic de droguri. Înainte de emiterea mandatelor, magistraţii i-au audiat pe suspecţi pe tot parcursul zilei.
Persoanele suspecte pentru care judecătorii Tribunalului Olt au fost de acord, miercuri seară, cu propunerea de arestare preventivă făcută de procurorii Biroului Teritorial Olt al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), sunt următorii: Valeriu Petre, Mariana Daniela Mateescu, Liviu Mugurel Petre, Florin Petrişor Păun, Viorel Florin Petre, Sorinel Iulian Grigore şi Ionuţ Claudiu Mateescu. Toţi aceştia au ajuns după gratii pentru următoarele 30 de zile.
Reamintim că, pe tot parcursul zile de marţi – 20 mai, forţe importante de poliţişti şi jandarmi, coordonate de procurorii DIICOT Olt, au ridicat de la ore zeci de liceeni, suspecţi a fi implicaţi în cel mai mare caz de trafic şi consum de droguri din judeţ de după 1989. În total, la audierile de la Slatina au fost aduse 74 de persoane, majoritatea liceeni din municipiu cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani de la liceele “Radu Greceanu”, “Ion Minulescu” şi “Petre S. Aurelian”, dar şi alte persoane - traficanţi, consumatori sau simpli martori. Potrivit informaţiilor strânse de autorităţi despre activitatea suspecţilor, aceştia aduceau drogurile din Spania prin intermediul coletelor “obişnuite”, colete al căror conţinut era, ulterior, comercializat pe raza oraşului Slatina, îndeosebi în rândul liceenilor.
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt şi procurorii D.I.I.C.O.T au prins în flagrant, tot marţi – 20 mai, pe raza municipiului Slatina, patru tineri din localitate în timp ce ridicau, de la o agenţie de turism, două colete. Cele două colete conţineau 12 pachete învelite cu bandă adezivă de culoare maronie, în interiorul cărora se aflau aproximativ şase kilograme de fragmente vegetale – inflorescenţe - de culoare verde, susceptibile a fi cannabis. Totodată, poliţiştii şi procurorii au efectuat şapte percheziţii domiciliare pe raza municipiului la locuinţele membrilor grupului infracţional despre care se crede că este specializat în trafic şi consum de droguri. La percheziţii au fost ridicate, în vederea cercetărilor: o armă, trei cartuşe, două laptopuri, două telefoane mobile şi înscrisuri.
“Din cercetări a reieşit că, din luna iulie 2013 până în prezent, membrii grupului infracţional ar fi procurat droguri din Spania, le-ar fi introdus în ţară prin intermediul societăţilor de transport şi coletărie pentru a le comercializa pe raza municipiului Slatina, judeţul Olt. Începând cu anul 2013, o parte din membrii grupării au pus bazele unui grup de criminalitate organizată care avea ca principală activitate traficul de droguri de risc – cannabis - din Spania, acestea fiind procurate prin finanţare proprie şi introduse fraudulos în România. O parte din membrii grupului se ocupau cu procurarea drogurilor din Spania şi totodată asigurau introducerea ilegală a acestora în ţară, fie prin colete trimise prin firme de curierat, fie transportate în bagajele personale, în timp ce alţi membri se ocupau de păstrarea drogurilor în locuinţele personale şi, ulterior, de distribuirea acestora”, se precizează într-un comunicat al DIICOT.
Audierile liceenilor şi ale celorlalţi suspecţi s-au derulat la sediul DIICOT din Slatina. Membrii grupării sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, deţinere şi comercializare de droguri de risc fără drept, deţinere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept şi introducerea în ţară de droguri de risc fără drept. Autorităţile continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.
Vă mai recomandăm, din acelaşi ciclu:
FOTO-VIDEO Zeci de liceeni din Slatina, luaţi cu mascaţii pentru trafic şi consum de droguri