Un TIR a luat foc pe autostrada A1

Un TIR a luat foc pe autostrada A1

Tirul în flăcări, pe autostrada A1 FOTO ISU Sibiu

Un TIR care transporta vin s-a răsturnat sâmbătă după amiază pe Autostrada Sibiu - Orăştie, în apropiere de localitatea Şura Mica, şi a luat foc.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE 17:20 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţe Sibiu informează că şoferul care transporta cisterna, rănit la un picior, însă conştient, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgente din localitate de către SMURD după ce i s-au acordat îngrijiri medicale de urgenţă. Instituţia a mai precizat că „s-a intervenit pentru stingerea incendiului, care se manifesta generalizat, la întreaga autocisternă, cu trei autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD”.

UPDATE 17:00 Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră pe sensul către Sebeş al autostrăzii A1 Sibiu - Sebeş se desfăşoară îngreunat (pe o singură bandă) la km 254, în zona localităţii Ocna Sibiului (în judeţul Sibiu), după ce o cisternă încărcată cu vin s-a răsturnat pe carosabil. Şoferul acesteia a fost transportat la spital.
 
Autocamionul de mare tonaj s-a răsturnat sâmbătă pe autostrada A1, în jurul orei 16:20, în apropiere de localitatea Şura Mica. Acesta a luat foc, iar şoferii care treceau pe alături au filmat incidentul. Martorii susţin că incidentul s-a produs din cauza unei explozii la o roată din faţă, iar şoferul ar fi fost uşor rănit, primind îngrijiri. Poliţia şi pompierii erau aşteptaţi la faţa locului.
 
Vehiculul transporta o cisternă cu vin.
 
La faţa locului s-a intervenit cu trei autospeciale şi o ambulanţă. La ora 16:50 circulaţia în zonă rămânea blocată. Poliţiştii redirecţionează maşinile spre ieşirea de pe autostradă.

citeste totul despre: