Protestatarii „Vă Vedem din Sibiu“, invitaţi la Parlamentul European. „Mesajul parlamentarilor a fost clar: susţinem statul de drept în România!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii mai multor grupuri civice din România au fost invitaţi la Bruxelles pentru a le explica parlamentarilor europeni de ce este necesară stoparea modificării legilor justiţiei.

Parlamentul European a avut zilele trecute câteva zeci de vizitatori din România, membrii ai grupurilor civice, organizatori ai protestelor împotriva modificării legilor justiţiei. Printre ei s-au aflat şi şase sibieni, iniţiatori, participanţi şi fotograful mişcării ”Vă Vedem din Sibiu”. S-au întors de la Bruxelles cu un mesaj din partea europarlamentarilor.

”Susţinem statul de drept”

Sibienii au organizat şi în faţa Parlamentului European un flash mob tăcut, deja devenit emblematic pentru mişcarea ”Vă Vedem din Sibiu”. ”Am discutat cu mai mulţi europarlamentari. Am organizat şi o agora în faţa Parlamentului European, şi în ciuda ploii, au venit parlamentari care au discutat cu noi. Am avut dezbateri cu un parlamentar german şi cu unul spaniol, la Agora. Dar şi cu cei cu care am interacţionat în rest, ne-au transmis acelaşi mesaj: fără excepţie parlamentarii europeni susţin protestele din România, susţin menţinerea statului de drept şi blocarea legilor justiţiei”, spune Ciprian Ciocan, unul din iniţiatorii mişcării ”Vă Vedem din Sibiu” care a participat la întâlnirile de la Bruxelles.

Protestele- iniţiatoarele unei dezbateri la UE

Reprezentanţii organizaţiilor civice au avut o discuţie şi cu Roberta Mottola, din partea Partidului Popular European. Ea va conduce dezbaterea de miercuri din Parlamentul European în cadrul căreia se va discuta despre situaţia justiţiei din România şi prevederile pe care ţara noastră nu le-a respectat din Acordul de Aderare.

”Ea a vrut în primul rând să asculte ce avem de spus. S-a documentat, ştia ce se întâmplă aici. Ne-a spus că fără aceste proteste nu ar fi existat în Parlamentul European dezbaterea pe această temă. Am discutat şi despre MCV-ul ce face parte din aderarea României la Uniunea Europeană, care nu este respectat de către noi. Încă o data am fost asiguraţi că de la Uniunea Europeană se va face tot posibilul pentru ca justiţia românească să nu fie ştirbită”, a spus Ciprian Ciocan.  

Citeşte şi:

Vă vedem din Sibiu: protest mut în faţa sediului PSD. Protestatarii au adus flori şi foi cu citate din Regele Mihai

VIDEO Incident la protestul mut de la Sibiu: un şofer a trecut prin mijlocul manifestanţilor şi a acroşat cu maşina o persoană

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite