Parcare de un milion de lei, parc peste o groapă de gunoi, două poduri peste Cibin: proiecte de infrastructură în Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pod peste Cibin
Pod peste Cibin

Într-un Sibiu tot mai aglomerat de la o zi la alta, administraţia locală vrea să investească într-o nouă parcare. Va fi prima parcare construită nouă în ultimii 10 ani, va costa aproximativ un milion de lei şi va avea 109 locuri. Nu este unicul proiect de dezvoltare a infrastructurii în Sibiu, proiecte aflate majoritatea încă în studiu de fezabilitate.

Vor mai fi construite două poduri peste Cibin, amenajate malurile râului care străbate oraşul şi construită o pistă de biciclişti separată de pietoni şi maşini etc.

Parcare de un milion

Ultima investiţie într-o parcare nouă în Sibiu a fost cea de pe Cazarma 90, deschisă în 2008 de primarul de atunci Klaus Iohannis. Noul proiect are în vedere amenajarea unei parcări noi pe strada Sibiel din cartierul Valea Aurie, acolo unde încă anul trecut Primăria Sibiu a cerut realizarea unui studiu de fezabilitate a terenului cu o suprafaţă de 2.875 de metri pătraţi. Conform acestuia, suprafaţa destinată parcărilor va fi de 1.380 de mp, restul fiind spaţii verzi (395 de mp – pentru delimitarea parcării), trotuare (65 de mp) sau căi de acces (1035 de mp).

Săptămâna aceasta, 22 august, Primăria Sibiu a scos la licitaţie lucrările de proiectare, detaliile tehnice de execuţie, documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de construire şi execuţia propriu-zisă a parcării. Valoarea estimată a contractului este de 836.954 de lei la care se adaugă şi TVA. Proiectarea lucrării este estimată să dureze cel mult o lună, iar execuţia – alte cinci luni. Ordinul de începere a lucrărilor nu va fi emis, însă, decât după verificarea proiectului de către reprezentanţii administraţiei locale.

Între timp, Primăria Sibiu a mai lansat procedurile de achiziţie a studiilor de fezabilitate pentru alte trei noi parcări: una supraetajată în cartierul Hipodrom, una subterană în Piaţa Gării şi una tot subterană sub Piaţa Cibin.

Două poduri peste Cibin

La rectificarea bugetară de la sfârşitul acestei luni, primarul Astrid Fodor va propune Consiliului Local alocarea de fonduri din bugetul local pentru realizarea studiilor în vederea construcţiei a două noi poduri peste râul Cibin:

Un pod nou din şoseaua Alba Iulia spre strada Maramureşului, făcând legătura direct dintre malul cu magazinul Lidl şi malul cu strada Maramureşului pe două benzi. Aceste fonduri vor fi utilizate pentru actualizarea proiectului tehnic realizat în anul 2009 în acest scop. Noul pod va fi construit separat de podul existent, cunoscut drept podul Peco, pentru care vor fi prevăzute lucrări de reparaţii capitale.

Un pod nou pentru decongestionarea traficului din cartierele Guşteriţa, Reşiţa şi Lazaret, acesta urmând să creeze o nouă cale de acces peste Cibin în dreptul străzii Viitorului, făcându-se legătura cu strada Rusciorului.

Parc amenajat pe o groapă de deşeuri

O altă idee prevede construcţia unui parc pe un teren unde în prezent se află o groapă de gunoi. Dacă proiectul va fi dus până la capăt, parcul cartierului Tilişca va deveni al doilea cel mai mare parc din Sibiu, după Sub Arini. Cei 45.000 de mp pe care va fi amenajat au fost folosiţi pentru depozitarea deşeurilor din construcţii.

La începutul lunii mai, administraţia locală a demarat procedurile de întocmire a studiului de fezabilitate pentru transformarea fostului depozit de deşeuri din construcţii din cartierul Tilişca într-un parc. Potrivit temei de proiectare stabilită de administraţia locală în cadrul procedurii de atribuire a contractului de realizare a studiului de fezabilitate, viitorul parc va avea, pe lângă alei, piste pentru biciclişti, locuri de joacă, de sport, foişoare, grupuri sanitare şi alte elemente de mobilier urban (bănci, coşuri de gunoi, împrejmuire etc.) şi acces la internet prin sisteme WiFi, dar şi camere de supraveghere video. Totodată, viitorul parc va trebui dotat cu un sistem de irigaţii, dar şi cu un sistem de iluminat. Cerinţele mai sus enumerate sunt minimale.

„Proiectul este localizat în imediata apropiere a cartierului Tilişca, urmând să deservească, prin integrarea cu alte proiecte de infrastructură locală, inclusiv comunitatea din acest cartier al municipiului. Cartierul Turnişor cumulează 13.100 de locuitori, în vreme ce Cartierul Tilişca cumulează 11.300 de locuitori, cele două cartiere având un grad ridicat de urbanizare şi fiind în plin proces de extindere, în special în ceea ce priveşte numărul de locuinţe colective“, se arată în documentaţia de atribuire a contractului de realizare a studiului de fezabilitate.

Bugetul alocat de Primăria Sibiu pentru întocmirea studiului de fezabilitate a viitorului parc este de 42.000 de lei, fără TVA. Finanţarea pentru realizarea acestui parc poate fi acoperită din fondurile nerambursabile alocate de Uniunea Europeană pentru reconversia funcţională şi reutilizarea unor terenuri degradate, vacante şi neutilizate din interiorul oraşului şi transformarea acestora în zona de agrement şi petrecere a timpului liber.

Pistă pentru biciclişti, separată de traficul rutier

În luna iunie bicicliştii din SIbiu au participat la un marş, arătând astfel nemulţumirea lor faţă de problemele legate de acest domeniu: calitatea pistelor de biciclete, nerespectarea acestora de către conducătorii auto şi folosirea lor pe post de parcare, promovarea siguranţei în trafic şi necesitatea creşterii awareness-ului şoferilor cu privire la prezenţa bicicliştilor în trafic.

Evenimentul a avut loc la scurt timp de la lansarea unei promisiuni de către Primăria Sibiu - de a construi prima pistă de biciclete care să lege centrul oraşului de unul dintre cartiere, pistă care să fie sigură şi separată de pietoni şi maşini. În luna aprilie, Primăria Sibiu a publicat tema de proiectare pentru realizarea acestei prime piste.

Autorităţile locale vor să finanţeze acest proiect prin fonduri europene nerambursabile. „Proiectul va asigura facilitarea transportului public nemotorizat şi a soluţiilor alternative de mobilitate, prin prioritizarea acestora în scopul reducerii duratelor de parcurs şi a reducerii emisiilor de noxe. Astfel, se doreşte creşterea gradului de atractivitate al transportului nemotorizat cu bicicleta, în detrimentul autoturismului propriu şi în condiţiile unei accentuări în ultimele perioade a congestiilor de trafic“, se arată în tema de proiectare elaborată de Primăria Sibiu.

Pista de biciclete pe care administraţia locală vrea să o amenajeze din fonduri europene va lega cartierul Ştrand de centrul Sibiului şi de parcul Sub Arini, iar cei care vor elabora documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie trebuie să aibă în vedere exploatarea acestei piste de biciclete pe o perioadă de minim 20 de ani. 

Primarul Astrid Fodor a mai anunţat în această primăvară că tot din fonduri europene va fi creat şi un sistem de bike-sharing, cu 300 de biciclete care vor putea fi închiriate din câteva zeci de staţii dedicate.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite