Iohannis, criticat de PSD Sibiu: „Werner a lăsat ţara în haos, Eurostat îi dă peste nas“. Despre Ecaterina Andronescu: „A ţinut să facă jocul preşedintelui“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În imagine: Bogdan Trif (centru), preşedintele organizaţiei judeţene PSD Sibiu
În imagine: Bogdan Trif (centru), preşedintele organizaţiei judeţene PSD Sibiu

Preşedintele Klaus Iohannis şi senatorul Ecaterina Andronescu sunt criticaţi de liderii PSD Sibiu. Într-un comunicat de presă, PSD SIbiu scrie că „Eurostat îi dă peste nas lui Klaus Iohannis”, precizând că „România înregistrează cea mai mare creştere economică trimestrială din Europa”.

Este al cincilea comunicat de presă anti-Iohannis emis în ultimele 4 zile de social-democraţii de la Sibiu, de data asta titlul comunicatului fiind „Eurostat îi dă peste nas lui Klaus Iohannis. România înregistrează cea mai mare creştere economică trimiestrială din Europa“. „După ce a trimis o înregistrare din faţa şemineului de marmură de la Cotroceni cu un discurs prin care a încălcat din nou Constituţia şi a îndemnat la o răzmeriţă împotriva instituţiilor statului şi a Guvernului, Werner a lăsat ţara în haos şi nu a mai spus nimic. Între timp, Eurostat trimite oficial către România date despre creşterea economică record din Europa”, transmite PSD SIbiu.

Detalii despre datele Eurostat: Economia României dă mici semne de revenire

De atenţia liderilor PSD de la Sibiu nu a scăpat nici senatorul PSD Ecaterina Andronescu, cea care, marţi, 14 august, a cerut într-o scrisoare deschisă demisia liderului PSD de la şefia partidului.

„În deriva declaraţiilor preşedintelui Werner K. Iohannis, Ecaterina Andronescu a ţinut să facă jocul preşedintelui şi să-si atace colegii fără niciun argument solid. Nu este corect ca doamna Andronescu să ceară înlocuirea unui guvern care a adus o creştere de 14% a salariului mediu în prima jumătate a acestui an, a determinat înfiinţarea a aproape 90.000 de noi locuri de muncă, a adus şomajul la cea mai scăzută cotă istorică şi a determinat investiţii străine directe cu 30% mai mari decât anul trecut. Nu e firesc pentru un om politic cu o asemenea experienţă să-şi expună frustrările din cauză că nu a mai ocupat un scaun de ministru în Guvernul PSD”, a comentat PSD Sibiu, organizaţie condusă de Bogdan Trif, actual ministru al Turismului.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite