INTERVIU Cu ce s-a ales primarul care a mers pe jos 327 de kilometri până la Bucureşti în semn de protest: „Un sfert de kilogram de monede“

INTERVIU Cu ce s-a ales primarul care a mers pe jos 327 de kilometri până la Bucureşti în semn de protest: „Un sfert de kilogram de monede“

De unul singur, timp de 11 zile, primarul Tudor Mihalache a parcurs pe jos 327 de km, de acasă, din Copşa Mică, şi până în Bucureşti FOTO Facebook/Tudor Mihalache

Tudor Mihalache, primarul oraşului Copşa Mică, a devenit cunoscut în toată ţara după ce, în semn de protest faţă de finanţarea proiectului de apă şi canal din oraşul său, a mers pe jos până în Capitală. Acolo a depus noi memorii şi a aşteptat pe holuri, fără a fi primit de niciun ministru. Într-un interviu pentru „Adevărul“, primarul descrie principalele câştiguri ale protestului prin care nu a vrut nici circ, nici scandal.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tudor Mihalache, membru PNL, a mers pe jos, de la Copşa Mică (judeţul Sibiu) şi până la Bucureşti, cale 327 de kilometri şi 11 zile, în perioda 18-29 septembrie. S-a întors acasă cu trenul, pe 3 octombrie.
 
Pentru a înţelege demersul primarului care conduce Copşa Mică din 2004, trebuie reamintit faptul că Ministerul Mediului şi-a asumat – printr-o convenţie semnată în 2006 – faptul că va asigura fonduri de peste 26 de milioane de euro, bani care să fie folosiţi pentru rezolvarea problemele de mediu ale oraşului Copşa Mică, inclusiv amenajarea unei noi reţele de apă şi canalizare, cu toate dotările aferente.
 
În 2009, însă, la doar câteva luni de la demararea lucrărilor pentru apă şi canalizare, pe fondul crizei economice de atunci, fondurile au încetat a mai fi alocate, după cum scria în respectiva convenţie. Primăria Copşa Mică a ajuns aproape de faliment, mai apoi fiind dată în judecată de constructorul care a mai continuat din lucrări şi pentru care îşi aştepta banii, cu penalităţile de întârziere.
 
După sute de drumuri şi corespondenţe cu autorităţile centrale, primarul Tudor Mihalache, a decis să plece la Bucureşti cu trei cerinţe. Prima este închiderea convenţiei de finanţare semnată în 2006 cu Ministerul Mediului, pentru ca proiectul să poată fi depus, mai apoi, pentru finanţare nerambursabilă europeană.
 
A doua solicitare mergea către Ministerul Apelor şi Pădurilor, care este rugat să respecte legea şi să cureţe barajul de la Ighiş, de unde Copşa Mică este alimentată în prezent cu apă nepotabilă, adusă prin vechile reţele de zeci de ani. A treia solicitare merge către premier, căruia i se solicită deblocarea a trei milioane de lei din fondul de rezervă pentru echilibrarea bugetului şi pentru investiţiile necesare la staţia de apă preluată de la fosta societate Sometra SA.
 
Reporter: Au meritat cei 327 de km străbătuţi pe jos?
Tudor Mihalache: Pentru mine, da.
 
Şi pentru Copşa Mică?
Şi pentru Copşa Mică. În sensul că oraşul merită oameni care să meargă pe jos pentru el. Să nu privim lucrurile că, gata, am mers pe jos şi am primit un premiu sau că am mers pe jos şi m-au primit oamenii mai deschis. Pentru că dacă programam o altă întâlnire, la fel de bine mă primeau oamenii şi dacă mergeam cu maşina.
 
Dar de această dată s-au rezolvat anumite lucruri?
Deocamdată nu, nici nu am mers cu ideea că vor fi minuni. 
 
V-au primit altfel cei de la minister în urma pelerinajului de 327 de km, făcut pe jos?
Nu. Absolut deloc. La fel.
 
Dar ştiau de drum?
Evident că ştiau. Cu două săptămâni înainte să plec, eu am anunţat ministerele că mă duc. La o săptămână după ce am pornit pe jos, un coleg din presă o întreabă pe ministra Mediului ce părere are despre proiectul nostru. Dar femeia era total pe lângă. A spus că noi nu am depus la timp proiectul şi de aceea nu am primit banii. Iar noi nici măcar nu vrem vreun ban de la ei, ci doar să ne închidă convenţia de finanţare.
 
 
Care e principalul câştig al pelerinajului până la Bucureşti?
Pentru mine, personal, că am reuşit să ajung la cap, întreg, fără nicio problemă. Sper că am reuşit să atrag atenţia autorităţilor că, în 2017, nu este normal să nu ai apă potabilă şi să mergi la toaletă în fundul curţii. Iar asta se întâmplă în jumătate din România. Şi mai cred că am reuşit să demonstrez că dacă eşti dispus la un pic de efort, viaţa este mai bună pentru toţi. Că poţi să faci tot felul de acţiuni fără scandal şi fără circ. Plus că parcă şi copşenii parcă sunt mai responsabili cu apa, aşa cum este ea.
 
Care a fost reacţia oamenilor din Copşa Mică?
Foarte caldă şi foarte faină. Nu trec pe lângă un om să nu îmi spună felicitări.
 
Pe traseu, care au fost cele mai dificile părţi?
De la Boiţa, până la Câineni, pe Valea Oltului, când am prins ploaie. Şi a mai fost dificil drumul de a doua zi, când am coborât de pe munte, de la Poiana către Sărătucu, o zonă sălbatică. Tot ploaie era.
 

Urmările drumurilor la Bucureşti: controale şi amenzi

 
Aţi oprit pe la fiecare primărie. Erau anunţate trecerile de dinainte?
Când am trimis şi ministerului povestea cu drumul meu şi de ce mă duc, aceleaşi documente le-am trimis şi către primăriile de pe traseu. Toţi primarii ştiau de pelerinaj, când am trecut pe la ei. Nu mi-am dorit să fie o acţiune politică, deoarece nu are o apă mai bună un penelist decât un pesedist. N-am avut probleme, uite, de exemplu am ţinut conferinţe de presă şi în primării conduse de membri PSD. Şi tocmai pentru a nu fi o acţiune politică, eu nu am trecut pe la niciun sediu PNL. Şi dacă analizăm aşa, drept, proiectul a fost omorât de Boc, care era democrat şi acum e liberal.
 
N-aţi cerut şi bani?
Am cerut bani pentru ca Guvernul să îşi cureţe sursa din care ne vinde nouă apă. Măcar să nu mai pută şi să nu mai fie neagră. Cel mai mult am cerut închiderea convenţiei cu Ministerul Mediului.
 
Cât de repede trebuie reziliată acea convenţie de finanţare?
Noi sperăm ca până la sfârşitul anului să terminăm închiderea convenţie cu Ministerul Mediului şi să şi terminăm studiul de fezabilitate al proiectului, astfel încât să îl putem depune spre a obţine finanţare europeană nerambursabilă. Săptămâna aceasta noi aşteptăm de la Ministerul Mediului să ne spună ce soluţii a găsit pentru închiderea convenţiei. Căci se pare că e mai greu de închis, decât de deschis. Dacă nu va fi găsită o soluţie, iar cei de la Minister vor continua să se scarpine în cap, săptămâna viitoare vom organiza o şedinţă extraordinară a Consiliului local. În care vom decide rezilierea unilaterală a acestei convenţii. 
 
Cu toate riscurile juridice?
Cu tot ce se poate întâmpla după. Căci, până la urmă, cu toate drumurile acestea făcute la Bucureşti nu am reuşit decât să îmi atrag controale: Corpul de control al primului ministru, Curtea de conturi, alte audituri şi tot felul de amenzi. Alte lucruri bune, nu au venit în urma drumurilor la Bucureşti, decât controale şi amenzi. Când mergi şi ceri ceva, ţi se trimite un control: care verifică de la achiziţii la implementare. Apoi se face o comisie şi se îngroapă totul. Deci noi vom rupe convenţia, cu toate nebuniile ce pot urma, deoarece noi nu mai putem pierde şi ultima finanţare europeană, pentru că domnii de la Minister nu îşi asumă răspunderea. Căci, la Bucureşti, ministrul a fugit şi m-a lăsat cu vreo opt oameni, din care niciunul nu voia să îşi asume răspunderea.
 

Un sfert de kilogram de bani

 
Cum a fost pregătită călătoria?
Din februarie am început să fac drumuri pe jos. Iniţial am început să merg la Primărie pe jos, apoi am ajuns la 10 – 15 km de mers pe jos în fiecare zi. La sfârşit de săptămână făceam şi 20 – 30 de km pe jos în fiecare zi. Mergeam la Mediaş (oraş situat la 14 km de Copşa Mică – n.r.) la o bere pe jos.
 
Asta înseamnă că veţi continua drumeţiile?
În mod cert la lucru nu voi mai merge cu maşina, ci doar pe jos. Voi încerca să îmi menţin limita minimă de zece km de mers pe jos în fiecare zi. Şi să vedem, dacă mai conving nişte prieteni să fac câte un drum pe jos către Blaj, către Sighişoara… Să ştii că după 100 de km de mers pe jos începi să vorbeşti singur cu voce tare. Iar România, văzută la pas, în detaliu, e foarte frumoasă. Singurul lucru negativ pe care l-am constatat tot de noi ţine: tot ce avem în plus în maşină, aruncăm pe geam. Mai ales în sud, şanţurile sunt pline de doze de sucuri, de tot felul de prostii aruncate din maşini. Şi am mai găsit ceva: am găsit un sfert de kilogram de monede. Căci în drumul meu mi-am mai propus două lucruri: să salut pe toată lumea şi să ridic toţi banii de pe jos.
citeste totul despre: