De aproape trei luni, noi, jurnaliştii „Adevărul”, încercăm să discutăm normal, aşezat, inteligent cu Poliţia Română. Iar de mai bine de trei săptămâni vă scriem, zi de zi, despre cele 600.000 de dosare penale cu autor necunoscut, pe care le-am descoperit că zac dosite în birourile miliţienilor, dosare care nu ajung niciodată în statistici oficiale. Am descoperit inspectorate judeţene de Poliţie care nu ţin, de ani, statistici informatizate cu aceste dosare, habar n-au nici câte au în lucru, nici vorbă să le mai rezolve.

Am găsit inspectorate de Poliţie, inspectorate, deci, nu nişte posturi amărâte de la ţară, care îşi bat joc de legi, care ne ascund adevărul. Am găsit IPJ-uri conduse de adevăraţi baroni locali, nu de inspectori-şefi. În campania noastră, ne-am propus nu doar să arătăm cu degetul spre un sistem încremenit în timp, ci mai ales să vă informăm corect, să aducem în faţă oameni din Poliţie foarte bine pregătiţi. Oameni care să ne explice ce e cu sutele de mii de dosare în care nu se cunosc infractorii. Oameni de la care să înţelegem care sunt problemele Sistemului şi cum pot fi rezolvate.

Însă vă spun un lucru: în aceste trei luni de când tot încercăm pe toate căile legale posibile să discutăm cu şefii Inspectoratelor Judeţene de Poliţie din toată ţara, în trei luni de când le trimitem sute (sute!) de solicitări pentru a afla informaţii de interes public, în trei luni de când, pur şi simplu, ni se transmit, în cea mai mare parte, date parţiale sau chiar deloc, realizez tot mai mult că această instituţie numită pe nedrept Poliţia Română, fiind exact Miliţia de acum câteva decenii, nu este controlată de nimeni. Nimeni! Este stat în stat. Este Mafia.

De aproape trei luni vedem cum o instituţie a statului român, în care băgăm sute de milioane de euro, îşi bate joc de tot. Mi-e silă numai la gândul că trebuie să te rogi, într-o Românie care defilează cu libertatea şi cu interesul pentru binele cetăţenilor, ca să faci un interviu cu un şef de instituţie publică. Mi-e silă, ăsta e sentimentul, numai la gândul că nişte mafioţi ajunşi pe pile să controleze un întreg sistem au în mână vieţile noastre. Nu în ultimul rând, mă revoltă că, în aceste trei luni, nu am găsit încă pe nimeni din vârful acestui Sistem din care face parte Poliţia Română dispus, fără presiuni şi circ, să stea frumos lângă noi, să ne vorbească deschis, să discutăm despre toate problemele, sa încercăm să le rezolvăm împreună cu toată ţara asta care tot speră, de zeci de ani, la o viaţă normală, „ca afară”, parcă aşa era. În afara unor răspunsuri nesimţite, arogante, mincinoase (în cazul a peste 90% din răspunsurile primite de noi de la IPJ-uri, dar şi de la IGPR la sutele de solicitări scrise şi la alte zeci, sute de telefoane date), nu am găsit încă pe NIMENI din Sistem interesat cu adevărat de această problemă a infracţiunilor cu autor necunoscut, care are legatură cu siguranţa a zeci de milioane de oameni.

Să vă dau doar câteva exemple. După ce în iulie am trimis către absolut toate inspectoratele judeţene de Poliţie un set de solicitări, cu circa 30 de întrebări referitoare la dosarele cu autor necunoscut, nesimţiţii din Miliţii, pentru care noi, fraierii de cetăţeni, muncim ca să-şi ia ei leafa, ne-au răspuns, în cea mai mare parte, în bătaie de joc. De la Sibiu, IPJ condus de comisarul-şef Ivancea Tiberiu Iulian, tovarăş care, coform declaraţiei de avere, a avut anul trecut un salariu de 7.243 de lei lunar (da, ştiu, o leafă pe care cei mai mulţi nu o avem şi pentru care milioane de români îşi lasă familiile şi pleacă la muncă printre străini), am primit un răspuns halucinant. Ne-au pus băieţii rapid la punct, spunându-ne în scris, după o lună de aşteptare, că pentru a ne oferi, aşa cum îi obligă legea, răspunsurile la întrebări, ei trebuie să ne „presteze servicii” care necesită „ore suplimentare”.

„Prestare de servicii”, deci! Adică ei, şmecherii din Poliţia Română, sunt nişte particulari care ne prestează nouă, cetăţenilor de care ar trebui să aibă grijă, jurnaliştilor (obligaţi, prin meseria pe care o facem, să ne informăm corect cititorii), „servicii”. Bine aşa, particularilor! De asta există la voi în birourile IPJ Sibiu aruncate 10.134 de dosare penale cu AN, despre care habar nu aveţi nimic! Pentru că voi nu faceţi ore suplimentare, aşa cum facem noi, proştii care vă plătim vouă salariile. Nu, când vă sună ceasu’ de plecat acasă, voi rupeţi uşile birourilor. Dar IPJ Sibiu nu a fost singurul inspectorat care ne-a răspuns în halul ăsta. Au mai făcut-o şi alţii. 

Chiar şi aşa, cu bătaia asta de joc pe care am văzut-o din partea tuturor miliţienilor puşi să conducă Poliţiile din ţară, am mers mai departe. Asta doar ca să ne facem treaba de jurnalişti, de cetăţeni, de oameni zdraveni la minte, ca să vă informăm corect, ca să ne luăm ţara înapoi, ca să facem România bine, ca să, ca să… Acum mai bine de o săptămână, am mai trimis 252 de solicitări scrise către toate IPJ-urile, câte şase pentru fiecare în parte (în total, vreo 50 de întrebări ample), dar şi alte câteva pentru Inspectoratul General al Poliţiei Române. Una dintre cereri făcea referire la un interviu pe care îl solicitan cu şefii acestor instituţii. Aşa credem noi că e corect nu doar jurnalistic, ci şi pentru cititori, dar şi pentru Poliţia Română, despre care tot scriem de câteva săptămâni.

Ce s-a întâmplat? Slugile din birourile de presă ale IPJ-urilor ne-au răspuns, în cea mai mare parte, în felul următor: „Referitor la solicitarea dumneavoastră privind realizarea unui interviu cu inspectorul-şef, vă adresăm rugămintea de a ne transmite un set de întrebări punctuale pe care doriţi să i le adresaţi, în vederea formulării unui răspuns în cel mai scurt timp”. Vă daţi seama cât de comunişti sunt oamenii ăştia? Adică noi să le trimitem lor întrebările înainte, ei să le vadă şi abia apoi să ne răspundă dacă sunt de acord sau nu să facem interviul. Şi să presupunem că ei ar fi de acord, vă imaginaţi cât de aberantă ar fi o astfel de situaţie? Jurnaliştii merg în birourile dumnezeilor din Poliţie şi se fac că le pun întrebările, ăia, şefii şefilor, mimează că sunt surprinşi şi că ne răspund inteligent, iar noi vă livrăm vouă nişte porcării scrise ca pentru Ceauşescu. Alte slugi din birourile de presă s-au făcut că nu văd deloc solicitarea cu interviul, aşa că nu ne-au răspuns nimic. Iar alţii ne-au zis din start că „răspunsul e negativ”. Sau, aşa cum ne-au explicat cei de la IPJ Arad: „Multitudinea şi complexitatea de activităţi îl împiedică pe domnul inspector-şef în perioada imediat următoare să vă acorde interviul solicitat”. 

OK. Chiar şi aşa, nu ne-am lăsat. Le-am răspuns din nou, prin alte zeci de solicitări scrise, tuturor celor care ne-au trimis aceste răspunsuri şi le-am explicat ce înseamnă, de fapt, un interviu. Le-am dat şi teme generale pe care vrem să le abordăm în discuţiile cu ei şi care ţin de dosarele cu autor necunoscut, de bugete, salarii, angajaţi, dotări. Cam despre asta vrem să-i întrebăm pe cei care conduc Poliţiile din ţară. Ce s-a întâmplat mai departe? Şefii IGPR, care iniţial ne-au cerut întrebările înainte, s-au răzgândit şi nu le-au mai vrut, stabilind cu noi data şi ora interviului. În rest, bătaia de joc din mai toate inspectoratele a continuat.

Să vă dau şi aici un exemplu. IPJ Ilfov, condus de comisar-şef Aurelian Ciocîrlan, instituţie care are în lucru 14.000 de dosare penale cu autor necunoscut, ne-a scris: „Vă comunicăm că volumul şi complexitatea datelor solicitate ca urmare a cererilor (…) răspund tuturor întrebărilor dumneavoastră, sens în care apreciem că realizarea interviului nu se impune”. Alţi miliţieni, precum cei care conduc IPJ Hunedoara, unde comisar-şef este Liviu Dumitru, ne-au scris: „Aspectele de interes public privind activitatea instituţiei noastre au fost comunicate prin informările de presă realizate permanent (...). Din păcate, agenda de lucru a inspectorului-şef nu permite, momentan, realizarea unui interviu în termenii propuşi”. „Termenii propuşi” erau aşa: să realizăm un interviu în orice zi şi la orice oră doresc aceşti dumnezei de miliţieni!

Vă voi mai povesti, pentru că ce am scris mai sus e doar 1% din toată mizeria pe care încercăm să o dăm la o parte din acest Sistem. Ce vreau să vă mai spun e că nu ne vom opri. Este foarte greu, uneori umilitor, alteori trist, alteori revoltător să lucrezi cu Poliţia Română şi cu toţi cei care au pe mână această instituţie. E o bătaie de joc! Însă vom merge mai departe, până când zidul ăsta, pe care doar l-am fisurat puţin cu această campanie, va ceda cu totul. Puţin câte puţin, dar am convingerea că tot acest Sistem va ceda. Nu trebuie să existe o altă cale.