FOTO Un japonez fotografiază toalete publice şi postează pozele pe Instagram

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fotograf japonez călătoreşte de-a lungul Japoniei, în căutarea toaletelor publice. Acesta le fotografiază şi postează pozele pe contul său de Instagram @toilets_a_go_go, care devine tot mai popular.

GALERIE FOTO 

De la structuri turnate în formă de castele, până la construcţii moderne sau clădiri înconjurate de cireşi înfloriţi, fotografiile lui Hidefumi Nakamura fac înconjurul lumii. Într-un interviu pentru CNN, acesta a spus că s-a arătat atras de designul diferit al toaletelor din Japonia. Potrivit lui, în diferite oraşe din Japonia pot fi întâlnite diverse latrine, destul de originale. Acest lucru nu încetează să-l surprindă, „ocupaţia” având-o din ianuarie 2017 de când şi-a deschis contul de Instagram. Nakamura spune că aşteaptă cu nerăbdare următoarea întâlnire cu construcţiile pe care încă nu le-a văzut.

În prezent, în aproape 60% din toaletele publice din Japonia se folosesc tehnologii avansate: capace automatizate, scaune încălzite sau posibilitatea de a alege muzică. Iar deoarece Japonia va găzdui Jocurile Olimpice de vară din anul 2020 conducerea ţării deja se gândeşte să modernizeze toaletele vechi.

Japonia nu e unica ţară în acest sens. Excentricele construcţii devin uneori şi destinaţii turistice: în anul 2016 Lonely Planet a publicat un ghid despre cele mai faimoase toalete. Apoi în Londra devenise un trend ca o toaletă publică abandonată să fie transformată într-o cafenea, într-un bar sau restaurant sau chiar într-un apartament. Iar conducerea din China pornise şi o „revoluţie a toaletelor” în ideea de a le moderniza pentru a nu dezamăgi turiştii care vizitează ţara.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite