Sute de porţii de mâncare, gătite de voluntari pentru nevoiaşii din Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Voluntari din Satu Mare pregătesc mese calde pentru cei nevoiaşi FOTO Facebook O masă caldă
Voluntari din Satu Mare pregătesc mese calde pentru cei nevoiaşi FOTO Facebook O masă caldă

Zeci de voluntari din Satu Mare s-au alăturat proiectului ”O masă caldă”, pentru a fi aproape de cei mai puţin norocoşi şi pregătesc porţii de mâncare pentru oamenii nevoiaşi.

Sunt cinci ani de când viaţa sărmanilor din Satu Mare este mai uşoară ca altădată. Graţie asociaţiei ”O masă caldă”, zeci de persoane fără adăpost sau nevoiaşe se bucură de luni până vineri de câte o masă caldă, pe care ei în alte condiţii nu şi-ar permite-o.

În Satu Mare proiectul a crescut de la un an la altul datorită Simonei Gavrilă, care a reuşit să facă acest lucru strict pe bază de voluntariat şi donaţii. 

A strâns în jurul ei sătmăreni cu suflet mare, dornici să gătească pentru cei sărmani. Recent, filiala a fost premiată şi felicitată de către Primăria municipiului Satu Mare pentru activitatea adusă în comunitate. 

”Recunoaşterea este pentru voi, pentru sătmăreni, pentru cei care faceţi parte din familia O masă caldă SM. Am acceptat diploma cu bucurie şi cu mândria de a fi sătmăreancă, dar şi cu speranţa că în viitor vom creşte şi mai mari în fapte bune”, spune Simona.

Asociaţia a fost premiată de către primăria municipiului FOTO FB O masă caldă

Asociaţia a fost premiată de către Primăria Satu Mare FOTO Facebook O masă caldă

În unele zile, voluntarii gătesc chiar şi 300 de porţii de mâncare, însă nimic nu pare dificil pentru cei care i s-au alăturat Simonei. În anul 2015 au gătit pentru prima dată în cantina unui liceu din Satu Mare, iar în acest an au reuşit să obţină propria lor bucătăria pentru a putea găti în voie. 

Şi cu toate că acest an a fost unul dificil pentru toată lumea, asociaţia nu şi-a încetat activitatea. În conformitate cu măsurile de igienă şi siguranţă, voluntarii au continuat să gătească şi să aducă zâmbete pe chipurilor oamenilor.

Recent, asociaţia a început şi o colaborare cu Fundaţia Hans Lindner, iar din luna noiembrie, oferă cu circa 50 de porţii mai mult faţă de obicei. ”Avem 40 de vârstnici şi familii foarte sărace, fără venituri, care depind de o masă caldă şi care cred că acum beneficiază de ceva nesperat. Din fericire, pentru această extindere, am reuşit să facem un parteneriat cu Fundaţia Hans Lindner care, cu angajaţii săi, vine şi găteşte în fiecare dimineaţă, apoi transportă pe teren, cu maşină autorizată”, explică Simona. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

DSU: 2.000 de studenţi-voluntari de la facultăţile de Medicină, alături de doctori şi asistente, în „prima linie” anti-COVID

Proiectul de voluntariat din România premiat de Comisia Europeană. A fost preferatul publicului

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite