Sătmărenii şi-au comemorat victimele celei mai mari calamităţi din istoria oraşului: „Ne-au adus pâine cu elicopterul pe acoperiş“

În memoria celor decedaţi s-a ridicat un monument în cartierul 14 Mai - foto: Adrian Caraba

56 de oameni şi 20.000 de animale au murit în urma inundaţiilor din 14 Mai 1970 din Satu Mare. Sute de oameni şi utilaje au muncit atunci timp de două săptămâni fără oprire pentru a face oraşul din nou funcţional.

14 Mai este o dată reper pentru sătmăreni, inundaţiile din 1970 ştergând atunci aproape în întregime de pe faţa pământului municipiul Satu Mare şi afectând o treime din întreg judeţul. Digul de pe malul drept al râului Someş s-a rupt ca urmare a debitului mare al apei acumulate din ploi şi topirea zăpezii din amonte.

56 de oameni au murit atunci şi peste 20.000 de animale şi-au găsit sfârşitul sub apele care au pus stăpânire pe oraş. Pierderile au fost extrem de mari pe toate palierele, în industrie însumându-se pierderi de 77 milioane lei, la care s-au adăugat 6,4 milioane lei în construcţii şi 6,2 milioane lei în transporturi, iar oprirea producţiei a adus pagube de încă 64 milioane lei. În domeniul agricol pagubele au reprezentat distrugerea a peste 40.000 de hectare de teren.

Din 13 până în 14 mai cota apelor a crescut de la 510 cm la 770cm, iar anunţul pentru 14 mai ora 22 era că Someşul va atinge 900 cm, ceea ce însemna cu peste 2 metri peste cota de inundaţii şi cu peste 1 metru deasupra digului. Oamenii din 30 de localităţi au fost evacuaţi din calea apelor. În municipiul Satu Mare apele au pus stăpânire pe zona de nord a oraşului, pe zona actuală a străzilor Odoreului, zona Gării, strada Fabricii, Bariţiu, Chendi, Anton Pann, Piaţa Mică, Ştefan cel Mare şi multe altele. A fost nevoie de intervenţia elicopterelor pentru ca oamenii să poată fi scoşi din unele zone, doar în cazuri fericite putându-se ajunge la ei cu tractoarele.

„Gravitatea situaţie a trezit în locuitorii oraşului ceea ce mai târziu s-a numit spiritul sătmărean. Până la lăsarea serii peste 400 de voluntari au venit în ajutorul militarilor pentru ridicarea dediguri provizorii din saci de nisip pentru salvarea oamenilor şi a bunurilor materiale. Numărul celor salvaţi depăşeşte cifra de 6000, în majoritatea lor fiind copii, femei şi bătrâni. Au fost brutării şi fabrici unde oamenii lucrau în apă până la genunchi pentru a asigura proviziile necesare supravieţuirii”, declară primarul Kereskenyi Gabor despre acele vremuri.

Cu mai multă nostalgie povestesc despre aceste evenimente cei care le-au trăit şi a căror viaţă a fost pusă în pericol de apele mari care au spălat oraşul.

„Noi aveam casa pe strada Odoreului, între oraş şi localitatea Odoreu, acolo unde s-a rupt digul. Eram mică şi ştiu că ne-au urcat în pod când a început să crească apa în casă. Nu ştiau ce altceva să facă şi nici nu puteam fugi altundeva că a crescut foarte repede apa. Am stat acolo până a venit cineva să ne ia cu barca”, îşi aminteşte doamna Lucia.

„Eu eram elevă în clasa a X-a, la internat. Eram izolate atunci de ape, nu am putut să ieşim din internt. Ţin minte că ne-au adus apă şi pâine cu elicopterul şi ni le-au lăsat pe acoperişul internatului. Nu ştia nimeni de acasă de noi ce am păţit sau ce facem, nu aveam cum să luăm legătura. Vreo 3 sau 4 zile zile am stat doar închise în internat, pentru că pe străzi apa măsura peste un metru şi jumătate”, îşi aminteşte o altă doamnă.

În memoria victimelor inundaţiilor, în cartierul 14 Mai s-a ridicat un monument, acesta fiind şi locul cel mai afectat de inundaţii, care a fost nevoie să fie reconstruit de la zero după retragerea apelor. Acum, la monument, o dată pe an, lumea se adună pentru a-şi aduce aminte de cei pe care i-au pierdut sub ape sau de pierderile pe care ei sau familiile lor le-au suferit.