Primăria reduce impozitele pe clădirile nerezidenţiale cu 54%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nemulţumirea cetăţenilor şi a mici intreprinderi faţă de impozitul mare pe clădirile nerezidenţiale a făcut ca municipalitatea să gândească reducerea impozitului. Hotărârea de Consiliu Local va fi luată în cursul acestui an.

Impozitele pe clădirile nerezidenţiale şi cu destinaţie mixtă vor fi scăzute începând cu anul viitor, astfel încât cota de impozitare să nu mai fie de 1,5% ci de doar 0,7%. Anul trecut, în urma modificării codului fiscal şi al nei hotărâri de consiliu local, impozitele pentru clădirile de locuit sau cu destinaţie mixă î care funcţionează activităţi economice a fost mărit la valori extraordinar de mari, ceea ce a dus la nemulţumirea unui număr mare de locuitori. Această decizie a afectat în special PFA-uri, intrerinderile individuale şi micile firme.

„Pentru aceste clădiri sau pentru incinte, spaţii bine definite din cadrul acestora,  s-a aplicat un impozit cu o cotă de 1,5% la fel ca pentru persoane juridice. Având în vedere nemulţumirile cetăţenilor, noi am optat pentru o reanalizare a solicitărilor şi propunem o diminuare a acestui impozit la cota de 0,7%, deci o diminuare de 54%, în comparaţie cu valoarea actuală. Am făcut mai multe simulări împreună cu specialiştii şi aceasta este propunerea primăriei. Considerăm că acest procent este tehnic acceptabil şi nu va afecta foarte mult bugetul anului 2017”, a afirmat primarul Kereskenyi Gabor.

Vorbind în cifre, comparativ cu acest an, acest proiect de hotărâre ar urma să reducă veniturile primăriei cu 1,3 milioane lei, bani pe care edilul consideră că municipiul îi poate recupera prin declararea corectă din partea sătmărenilor a destinaţiei pe care o are imobilul.

„Vom face şi inspecţii fiscale pe această temă. Baza de unde pornim noi este  ceea ce ne dă Registrul Comerţului, dar putem merge pe stradă şi să vedem că undeva funcţionează o frizerie, dar spaţiul acela să fie de fapt un spaţiu de locuit, care nu a fost declarat ca spaţiu unde se desfăşoară activităţi comerciale şi omul să plătească impozit pe el ca şi cum ar locui acolo”, a explicat primarul.

Acesta a afirmat că această propunere a fost înaintată de consilierii UDMR şi vechiului executiv, în imposibilitatea ca ei să înainteze un proiect de hotărâre pe parte de buget şi taxe, dar fostul primar nu a răspuns afirmativ. În aceeaşi măsură primarul Kereskenyi afirmă că apreciază nu s-a luat decizia aceasta în campanie, când primea o tentă populistă.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite