Plopstock, festivalul construit la umbra unor plopi de patru tineri sătmăreni, începe azi. Programul oficial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plopstock este un festival consacrat de muzică, localizat în inima oraşului Satu Mare
Plopstock este un festival consacrat de muzică, localizat în inima oraşului Satu Mare

Organizat pentru prima dată în 2010 de ca şi o nebunie frumoasă, la iniţiativa unor tineri din Satu Mare fără pretenţii sau vise mari, anul acesta festivalul Plopstock, ajuns la ediţia V-a, se desfăşoară în perioada 21- 23 august, într-o zonă special amenajată lângă Fântâna cu Bere.

Plopstock este un festival consacrat de muzică, localizat în inima oraşului Satu Mare. Născut într-o seară de vară din anul 2010 după prea multe beri, fără fonduri sau trupe pretenţioase, festivalul a devenit „adolescentul chipeş” pe care îl vor toate fetele. Deşi lumea i-a spus să se maturizeze (bilet, garduri, alea alea) el continuă să se comporte ca un adolescent bezmetic, şi să fie gratis pentru oricine.

Anul acesta, Plopstock a crescut şi vine cu trei zile de festival, două scene, peste două zeci de artişti, şi promite o experienţă de neuitat. Pe lângă extinderea locaţiei natale, adolescentul şi-a creat propriul său sat, pentru a petrece alaturi de prietenii săi până în zori. Pe scurt, Plopstock Village va avea rolul de camping şi acomodare a scenei dance.

Festivalul “Plopstock” a fost organizat pentru prima dată în vara anului 2010 la iniţiativa a patru băieţi, Mihai Antonescu, Vlad Bretan, Matei Silaghi, Kolcsey Tomi şi Radu Muntean care, după ce au participat la diferite festivaluri de muzică, au dorit să aducă acest sentiment şi în oraşul lor.

Pentru început a fost de ajuns o scenă improvizată din scânduri şi lăzi de bere, amplasată în faţa localului “Fântâna cu bere”, la umbra celor doi plopi, însă, cu timpul, evenimentul a luat amploare, transformându-se într-o adevărată tradiţie pentru oraş.

De asemenea, festivalul vine de data aceasta cu un lineup echilibrat, aducând reprezentanţi ai tuturor genurilor muzicale, de la rock la reggae, funk sau electro. Printre numele mari ale festivalului se numără Subcarpaţi, Basska, Riddim Colony, Dirty Shirt, Shiver, sau Viţa de Vie.

Plopstock este construit la umbra unor plopi iar frumuseţea acestui festival se datorează în mare parte faptului că zona este amenajată de voluntari tineri, iar decoraţiile şi design-ul sunt făcute în mare parte din materiale reciclabile, promovându-se astfel spiritul ecologic. Totodată, locaţia este nefolosită, prinzând viaţă doar în zilele de festival.

PROGRAM:
JOI, 21 AUGUST:


Vita De Vie 
Riddim Colony 
The Kryptonite Sparks 
N.O.R 
DOTS 
_________________ 
AlexOne b2b N.Ser 
DJ Sauce
Missile

VINERI, 22 August:
Basska
Rehab Nation
Relative
Positive John
Anysound
_________________
Christian 
Shiver
Frosten

SAMBATA, 23 AUGUST:
Subcarpati
Ska-nk
Dirty Shirt 
Mushroom Story 
Frozen 
__________________
Sailes
Funkydrop 
Shorty 

MAIN STAGE: Intrare Libera! 
PLOPSTOCK VILLAGE: Camping & Dance Stage:

3 Day Pass + Camping = 30 Ron
3 Day Pass = 25 Ron

1 Day Pass + Camping = 15 Ron
1 Day Pass = 12 Ron

CAMPING:
Rezervări: 0761550226
campare.plopstock@gmail.com

Vă recomandăm şi

Festivalul Clara Haskil începe în 10 zile, la Sibiu

Festivalul Ţării Oaşului- "Zestrea Oaşului" are loc weekendul acesta. Invitaţi: Lora, Crago, Alex Velea şi Voltaj

"Enescu şi muzica lumii", un festival în cinci oraşe

FOTO Explozie de veselie şi energie la Festivalul Tradiţiilor Ţigăneşti. Gangnam style şi Fecioreasca de pe Mureş în variantă gipsy

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite